Camioane MAN destinate industriei forestiere, la KWF-Expo 2016

MEq
By MEq septembrie 1, 2016 11:39

Camioane MAN destinate industriei forestiere, la KWF-Expo 2016

Vara aceasta, în iunie, MAN Truck & Bus a prezentat la KWF-Expo, în Germania, câteva modele de camioane destinate aplicaţiilor din industria forestieră. Evenimentul, desfăşurat în perioada 9-12 iunie, este unul dintre cele mai importante târguri internaţionale din domeniu.

Vehiculele utilizate în industria lemnului trebuie să facă faţă unor cerinţe exigenţe: terenul dur și sarcinile foarte mari de gestionat fac transportul de lemn o provocare de proporţii. „Aceste vehicule trebuie să funcționeze în principal pe drumuri neasfaltate și pietriș, precum și pe drumuri de munte forestiere, înguste, cu curbe strânse. Iar ceea ce poate complica şi mai tare situaţia este sarcina în sine ce trebuie transportată; greutatea poate varia puternic în funcție de diferitele specii de lemn, de diametrul și gradul de umiditate al buștenilor. Datorită gamei largi de produse, MAN este foarte potrivit pentru toate aceste aplicații”, a afirmat John-David Schnackenberg, oficial al MAN Truck & Bus.

De-a lungul întregului lanț de transport, sunt necesare vehicule puternice, robuste și fiabile, care să ofere în același timp o mare versatilitate. Pentru contractorii din industria forestieră, gama MAN include camioane standard, capabile să acopere în mod eficient distanțe lungi, echipate cu funcţii de asistare a tracțiunii, precum MAN HydroDrive (atunci când e nevoie). Vehiculele MAN destinate acestui sector de industrie, noile motoare D26 și D38 și multe altele au putut fi văzute de vizitatori la standul MAN de la KWF-Expo. Camioanele MAN constituie o soluție adaptată pentru transportul de lemn și oferă beneficii de-a lungul întregului proces de lucru.

MAN TGX; motor D38

MAN TGX; motor D38

MEq
By MEq septembrie 1, 2016 11:39