BKT devine Partener Global Oficial al LaLiga

MEq
By MEq august 28, 2019 10:05

BKT devine Partener Global Oficial al LaLiga

BKT urmărește performața și nu are limite, asemenea sportului. La fel ca Liga de Fútbol Profesional (LaLiga), BKT este caracterizată de o prezență globală și se adresează persoanelor din întreaga lume. Aceste condiții creează un teren fertil pentru dezvoltarea unui nou parteneriat.

Pare a fi o combinație perfectă. În fapt, BKT și LaLiga au semnat un acord prin care BKT devine „Partener Global Oficial al LaLiga”. Parteneriatul are efect imediat, cu o durată de trei ani și se va încheia la sfârșitul sezonului 2021/2022.

„LaLiga este sinonimul excelenței, al Fotbalului cu F de tipar”, afirmă Rajiv Poddar, Administrator Delegat Comun al BKT. „De astăzi îmbrățișăm o nouă inițiativă de marketing în lumea fotbalului spaniol și sunt foarte fericit și mândru de acest lucru. LaLiga este un brand cu o valoare incontestabilă, suntem onorați să putem alătura numele BKT acestui brand.”

„Sunt cu devărat încântată să pot consolida legătura dintre BKT și lumea sportivă și mai ales cea a fotbalului, cu regulile și dinamica sa, în care am găsit o asonanță perfectă cu valorile noastre, alături de determinarea și dorința de a câștiga”, a declarat Lucia Salmaso, Administrator Delegat al BKT Europe.

Óscar Mayo, Director pentru dezvoltare la nivel internațional al LaLiga, adaugă: LaLiga poate sprijini brandurile în mod semnificativ, contribuind la creșterea vizibilității lor globale. Campionatul nostru este urmărit de milioane de fani din întreaga lume și din acest motiv oferă companiilor un public imens. Ne bucurăm că putem colabora cu BKT în următorii câțiva ani și că putem ajuta compania să-și atingă obiectivele.”

Un obiectiv decisiv al BKT în consolidarea conștientizării propriului brand. Compania este foarte activă când vine vorba de comunicare și promovare, o caracteristică unică și de diferențiere. Sportul este un instrument care suportă în mod perfect mesajul BKT la nivel global, datorită valorilor care îl disting: fairplay, respect pentru adversar, competitivitate și strategie – valori împărtășite de LaLiga.

Ideea de a deveni Partener Oficial Global al LaLiga este o inițiativă care se alătură numeroaselor evenimente sportive pe care BKT le urmărește în mod activ în întreaga lume: de la acordul din 2014 cu circuitul Monster Jam, spectacolul acrobatic american în care camioanele gigante Monster echipate cu anvelope BKT performează în acrobații incredibile, la sponsorizarea semnată anul trecut și activă până în iunie 2021 cu Lega Nazionale Professionisti B, organismul care reglementează campionatul italian de fotbal Serie B, devenit acum „Serie BKT”. La acestea se adaugă sponsorizarea competiției franceze de fotbal „Coupe de la Ligue BKT” căreia i-a dat numele până în iunie 2024 și, în final, parteneriatul cu campionatul australian de cricket KFC Big Bash League, valabil încă doi ani.

La nivel local, Spania este o piață strategică pentru BKT, una dintre cele mai importante din Europa, în special în agricultură. BKT oferă anvelope care funcționează în diverse domenii specializate, dar tocmai agricultura este sectorul cu care și-a început călătoria și a intrat efectiv pe teren.

Brandul BKT este acum deosebit de recunoscut și apreciat de utilizatorii spanioli și acesta este momentul perfect pentru a consolida legătura stabilită. Poate fi o modalitate mai potrivită decât sportul? Întotdeauna alături, oriunde, de la terenul agricol la terenul de sport.

MEq
By MEq august 28, 2019 10:05