Avantajele transmisiei hidrostatice pe buldozerele de clasă mică

MEq
By MEq iulie 25, 2018 23:16

Avantajele transmisiei hidrostatice pe buldozerele de clasă mică

Cunoscut cândva ca unul dintre cele mai dificile utilaje terasiere, buldozerul pe șenile din zilele noastre, echipat cu tehnologia adecvată, a devenit destul de ușor de operat. Diferența o face progresul din ultimii ani (cumva, ultimul deceniu) – transmisiile hidrostatice au ajuns să domine buldozerele din clasa de putere de până în 100 kW. Iar dacă adăugăm tehnologiile GPS de control al mașinii, observăm că greoiul șenilat de altădată s-a transformat într-o mașină precisă, care poate să mute cantități însemnate de material, dar și să niveleze/finiseze cu precizie milimetrică, asemenea unui autogreder modern. | Marius IANCU

În această clasa de puteri de sub 130 hp (97 kW), transmisiile hidrostatice s-au impus în fața celor powershift, iar principalii producători – Caterpillar, Dressta, Komatsu, Liebherr, Case și John Deere – au făcut trecerea către acest tip de transmisie. Desigur, urcând în clasa de putere, observăm că producătorii merg pe anumite versiuni de transmisii pe care le preferă în functie de tipul și întrebuințările utilajului, precum și de avantajele și caracteristicile pe care le au.

Ce avantaje oferă și de ce s-au impus în această clasă?
Primul și cel mai evident avantaj al unei transmisii hidrostatice pe un buldozer este faptul că nu există trepte de viteză, ceea ce se traduce în controlul vitezei infinit variabile. Turaţia motorului este menţinută automat pentru a răspunde cerinţelor de putere ale aplicaţiei. De asemenea, puterea şi controlul sunt oferite separat pentru fiecare şenilă, pentru o accelerare şi o virare rapidă în timpul deplasării. Reacţiile sunt rapide la sarcinile variabile, pe durate mai scurte ale ciclurilor de lucru, iar controlul tracţiunii oferă o tracţiune superioară în timpul lucrului pe sol dificil. În fapt, transmisia hidrostatică cu dublă acțiune (dual path sau cu două căi, cum mai este întâlnit termenul) este un factor cheie pentru performanțele buldozerului, asigurând o forță de tracțiune mare, atunci când acest lucru este necesar, precum și un consum redus de combustibil, pentru lucrări de finețe și de nivelare.

Concret, dacă doar împingi pământ pe o suprafață plană, în linie dreaptă, avantajele unui buldozer cu transmisie hidrostatică sunt evidente, pentru că nu trebuie să schimbi vitezele. Mașina încetinește automat când lama se încarcă și accelerează pe măsură ce încărcătura e deplasată și se varsă. Este evitată acea ușoară pierdere de energie cinetică, ce apare odată cu schimbarea treptei. În aplicațiile cu GPS de nivelare/finisare finală, transmisia hidrostatică e perfectă. Dacă în deplasare, mașina întâmpină o schimbare de sarcină, operatorul nu trebuie să facă nimic pentru a schimba viteza; mașina va gestiona automat puterea pentru a menține acea sarcină.

Transmisia hidrostatică are avantajul frânării dinamice. Pur și simplu ridici piciorul de pe accelerație și presiunea hidraulică din sistem va încetini mașina până la oprire. Dacă urci o pantă și te oprești din urcare, mașina se oprește; nu alunecă înapoi, deoarece sistemul hidrostatic va împiedica acest lucru.
Buldozerele cu transmisie cu convertizor de cuplu au o pedală de decelerare, dar și una de frână, ceea ce necesită folosirea ambelor picioare. Pe un sistem hidrostatic operatorul va folosi doar un picior, întrucât există o pedală combinată pentru funcțiile de decelare și frână. Acest lucru ușurează operarea în pante.

Transmisia hidrostatică și controlul mașinii prin GPS
Adoptarea pe buldozere a transmisiilor hidrostatice este o dovadă a beneficiilor sale, însă combinarea lor cu tehnologiile de control prin GPS a transformat radical modul în care pământul e mutat, dar și tipul și numărul de mașini necesare. Cele două tehnologii fac o pereche ideală. Versatilitatea utilizării diferitelor moduri și controlul infinit al vitezei se potrivesc perfect cu precizia nivelării/finisării oferite de sistemele de control prin GPS. Și pentru că operatorul poate regla fin viteza, are mai mult control; poate nivela la o viteză mai mare atunci când nu trebuie să selecteze treapta de viteză. Cu un debit hidraulic constant și viteză constantă, lama poate fi ajustată fin pentru a nu mușca din sol.

Până la apariția tehnologiilor smart, antreprenorii foloseau, de obicei, un buldozer mare pentru lucrările de împrăștiere a pământului și unul mai mic sau un autogreder pentru lucrările de finisare. În prezent, contractorii sunt mult mai eficienți, întrucat e nevoie de un singur buldozer care să facă totul, de la mutarea materialului până la nivelarea finală.

Cu toții am observat că piața construcțiilor se confruntă cu o perioadă în care operatorii calificați sunt greu de găsit. În acest context, un alt avantaj al asocierii dintre transmisia hidrostatică și tehnologia GPS e abilitatea de a-i face mai productivi pe operatorii mai puțin experimentați, într-un timp mai scurt. Aceștia își pot crește nivelul de calificare mai rapid și din mai puține încercări, cu mai puține erori decât înainte. Totodată, cu ajutorul transmisiei hidrostatice, cei cu experiență își pot personaliza setările și pot regla mașina exact în funcție de nevoile șantierului, condițiile de teren și chiar de stilul propriu de condus.

MEq
By MEq iulie 25, 2018 23:16