2019 marchează a 50-a aniversare pentru miniîncărcătorul Case CE

MEq
By MEq octombrie 28, 2019 18:07

2019 marchează a 50-a aniversare pentru miniîncărcătorul Case CE

Case CE a expus în aprilie, la Bauma 2019, miniîncărcătorul SV340B într-o culoare aniversară, aurită, cu un interior personalizat și însemne grafice unice. Reprezentând trecutul, un utilaj original Uniloader din 1969 a fost prezentat alături de noul SV340B, astfel încât moștenirea să poată fi văzută alături de inovație.

„Miniîncărcătoarele sunt o componentă de bază a gamei de produse Case și exprimă perfect cele două teme-cheie ale expoziției bauma 2019: moștenirea și inovația”, a declarat Nicola D´Arpino, Head of Sales and Marketing pentru Europa, în cadrul CASE Construction Equipment.

Miniîncărcătoarele Case, o moștenire de durată
Miniîncărcătorul a început să câștige popularitate la sfârșitul anilor ’50, atunci când fermierii căutau modalități de a-și mecaniza lucrările în spații limitate, în hambare și grajduri. În urma achiziționării mărcii Uniloader în 1969, Case a început să fabrice miniîncărcătoare (skid steer) în Burlington, Iowa, până la relocarea producției în Wichita, Kansas în 1987, unde continuă și astăzi. În 2017, fabrica din Wichita a fost premiată cu Silver Level in World Class Manufacturing (WCM), iar anul 2018 a marcat o bornă importantă pentru companie, odată cu producerea modelului cu numărul 300.000.

Cerințele actuale impun cea mai nouă tehnologie
Întrucât performanțele ridicate au fost întotdeauna o caracteristică a miniîncărcătoarelor și a încărcătoarelor compacte pe șenile Case, noua serie B duce performanța la un nou nivel.
„Răspundem cerințelor operatorilor noștri, făcând schimbări care să reflecte provocările reale cu care se confruntă”, a declarat Egidio Galano, director de produs, Case. „Noua serie B de la Case dispune de instrumente de cea mai bună calitate, comenzi electro-hidraulice îmbunătățite, un display de 8 inch ce poate afișa info în modul split-screen (ecran împărțit) și butoane de operare mai ergonomice – făcând mașina mai ușor de controlat.”

Un nou model cu cinematică verticală în gama de încărcătoare compacte pe șenile
TV450B este cel mai mare încărcător compact pe șenile de la Case. Propulsat de un motor FPT de 90 hp cu sisteme de post-tratare CEGR și SCR, încărcătorul Case TV450B are o capacitate de operare nominală de 2045 kg la 50% din sarcina basculantă. Alte caracteristici noi includ un mâner mai îngust al joystick-ului pentru un control mai bun, o deplasare îmbunătățită atât înainte, cât și în marșarier, radio cu Bluetooth (la modelele cu cabină închisă) și o capacitate de control sporită atunci când efectuează viraje treptate.

Siguranța, pe primul loc
„Ori de câte ori proiectăm un nou model, caracteristicile de siguranță sunt prioritare. Modelele din seria B vin cu o cameră retrovizoare instalată standard, sporind siguranța pe șantier”, a continuat Galano. „Introducerea camerei retrovizoare este o funcție importantă pentru operatorii noștri. La gama actuală, vizibilitatea este deja remarcabilă, însă această nouă adăugire va face munca operatorului mai ușoară și mai sigură. Imaginile oferite de camera video pot fi vizualizate pe display-ul din cabină.”

Miniîncărcătorul Case combină versatilitatea cu productivitatea
Datorită capacității sale de a oferi performanțe deosebite în diverse aplicații (de la instalarea de cabluri de fibră optică până la curățarea zăpezii), miniîncărcătorul rămâne un produs emblematic pentru Case.
„Diversitatea în aplicații este unul dintre punctele forte ale acestui utilaj. Este potrivit pentru aproape toate tipurile de șantier, iar prin folosirea de cuple rapide oferă compatibilitate cu o gamă largă de atașamente”, a continuat Galano.

MEq
By MEq octombrie 28, 2019 18:07