3 noi mini-excavatoare Kobelco: SK27SR, SK30SR şi SK35SR

MEq
By MEq iunie 13, 2014 16:03

3 noi mini-excavatoare Kobelco: SK27SR, SK30SR şi SK35SR

Kobelco Construction Machinery Europe B.V. (KCME) a adăugat în gama sa de mini-excavatoare 3 noi modele – SK27SR, SK30SR şi SK35SR. Utilajele dispun de un nou design al lamei, pentru a reduce revărsarea pământului în timpul operaţiunilor de nivelare. Toate cele trei modele de tipul „zero tail swing” sunt printre cele mai compacte din clasa lor, fiind perfect potrivite pentru condiţii de lucru în spaţii restrânse, în special în mediul urban.

Mini-excavatoarele SK27SR, SK30SR şi SK35SR dispun de sistemul IFPS (Integrated Flow Pump System), ce asigură performanţe continue de săpare, deplasare şi încărcare. Cabinele au fost reproiectate pentru a oferi mai mult spaţiu la interior şi o vedere mai bună asupra ariei de lucru, dar fără a le afecta dimensiunile exterioare compacte. De asemenea, comenzile din cabină sunt ergonomic amplasate pentru a fi uşor folosite. Propulsate de motoare Yanmar, echipamentele au costuri reduse de operare şi sunt eficiente din punctul de vedere al consumului. Totodată, operaţiunile de întretinere de rutină se fac cu uşurinţă, având intervale de service extinse şi piese de schimb disponibile pentru piaţa europeană.

MEq
By MEq iunie 13, 2014 16:03