Viitorul excavator hibrid Volvo, gata să crească eficiența consumului de combustibil cu până la 17%

MEq
By MEq mai 21, 2019 23:11

Viitorul excavator hibrid Volvo, gata să crească eficiența consumului de combustibil cu până la 17%

Mișcarea de coborâre a brațului viitorului excavator hibrid EC300E încarcă acumulatorii de stocare a energiei, utilizați pentru acționarea pompei hidraulice.

Adesea, cele mai bune idei sunt cele simple. Astfel, Volvo CE a adoptat această idee și a pus-o în aplicare pe ingeniosul său excavator hibrid EC300E, care de curând a intrat în faza de testare în teren. Spre deosebire de alte sisteme care captează energia de rotire a suprastructurii excavatorului pentru a asista electric motorului, noul utilaj hibrid hidraulic Volvo colectează energia „liberă” generată de mișcarea de coborâre a brațului și o foloseste pentru supraalimentarea sistemului hidraulic al excavatorului.

Mișcările puternice și regulate de coborâre a brațului încarcă acumulatorii hidraulici de 20 de litri capacitate, care, ulterior, furnizează energia necesară pentru antrenarea motoarelor hidraulice ce ajută la acționarea pompei hidraulice. Nivelurile de control și performanță sunt aceleași ca ale unui utilaj standard EC300E, inclusiv abilitatea de a lucra simultan atât în modul ECO, cât și în modul Hibrid.

Amortizarea rapidă a investitiei în aplicații de săpare și descărcare
Această soluție simplă și inteligentă ușurează sarcina motorului, iar în timpul procesului de lucru oferă o reducere între 10-12% a consumului de combustibil și o scădere a emisiilor de CO2 cu până la 12% – toate acestea fără a sacrifica în vreun fel performanța. Folosit în aplicațiile de tipul „săpare și descărcare” (în special în cele care presupun pivotarea la 90 de grade), rezultatele acestei abordări simple se pot vedea în puțin peste un an de zile. Utilajul oferă aceleași niveluri de control și performanță așteptate de la un model echivalent convențional și o îmbunătățire cu până la 17% a eficienței consumului de combustibil, în funcție de aplicație.

Dar nu doar ideea este simplă, ci și ansamblul în sine – care constă din doar câteva componente suplimentare ușor de întreținut. Deși nu sunt încă disponibile spre comercializare, excavatoarele hibride EC300E sunt în prezent în faza de testare pe teren în cadrul șantierelor clienților, pentru a valida tehnologia de la bordul lor în condiții de operare reale.

MEq
By MEq mai 21, 2019 23:11