Un nou concasor cu impact în gama McCloskey

MEq
By MEq decembrie 4, 2017 11:08

Un nou concasor cu impact în gama McCloskey

McCloskey International a lansat pe piață o versiune mai eficientă a concasorului mobil cu impact I44R. Noul I44Rv3 combină productivitatea unui impactor de 44” cu versatilitatea unui sistem complet de sortare și recirculare, care permite utilizatorilor să obțină, cu un singur echipament, un produs final concasat și sortat în funcție de necesități.

În urma feedback-ului primit din partea clienților au fost implementate mai multe schimbări importante ce includ un sistem de acționare directă, un flux crescut de material concasat, o presortare de capacitate mai mare și un șasiu ce permite un acces ușor la componente, pentru întreținere.
Banda transportoare radială de retur a lui I44Rv3 este acum acoperită pe întreaga ei lungime, pentru a controla emisiile de praf și pentru a facilita recircularea refuzului de ciur rezultat de la sortator înapoi în buncărul de alimentare sau pentru a descărca radial materialul concasat la un unghi de 90° în timpul operării. Alte dotări noi includ un șasiu al concasorului într-o construcție care ușurează accesul la punctele de service, un sistem de presortare mărit format din două site și o acționare directă a concasorului care asigură mai multă putere, în condițiile unui consum mai mic de combustibil.

Eficiența superioară are la bază un design nou, în special pentru creșterea fluxului de material prelucrat. Fiecare subansamblu are dimensiuni mai mari, comparativ cu cele ale modelului anterior, lucru ce permite o alimentare fără restricții și fără blocaje. Pereții laterali drepți dirijează materialul pe măsură ce trece prin fiecare secțiune: buncăr de alimentare – presortator – camera de alimentare a concasorului și către un alimentator vibrant cu capacitate mărită aflat după impactor (opțional).

Sistemul de presortare cu două niveluri de 7’ al lui I44Rv3 separă mai eficient sortul fin de material, optimizând productivitatea concasorului și furnizează produsul sortat cu ajutorul unei pâlnii către o bandă transportoare laterală cu lățime de 650 mm. Banda transportoare principală este acum mai lată (1200 mm/48”), pentru a permite trecerea unei cantități mai mari de material presortat, asigurând o mai bună descărcare din camera de concasare.

Versatilitatea concasorului cu impact I44Rv3 și designul îmbunătățit îl fac ideal în aplicații dintre cele mai dificile, incluzând reciclarea de asfalt sau beton, concasarea de rocă dură, activități de construcții sau demolări.
„Feedback-ul clienților noștri ne-a ajutat să ne îmbunătățim continuu produsele, pe baza nevoilor producției și ale business-ului lor. Reproiectarea liniei concasoarelor cu impact este rezultatul colaborării dintre McCloskey și clienții noștri”, a spus Paschal McCloskey, Președinte și CEO al McCLoskey International. „Aceste modificări ale designului permit creșterea producției la alt nivel, astfel încât vom continua să căutăm noi moduri de dezvoltare ale produselor noastre, pentru a răspunde provocărilor proiectelor de pe tot globul”.

MEq
By MEq decembrie 4, 2017 11:08