Un forwarder suplu și productiv: Komatsu 835

MEq
By MEq noiembrie 5, 2015 00:44

Un forwarder suplu și productiv: Komatsu 835

Este unul dintre cele mai bune forwardere din lume atunci când vine vorba de grija faţă de mediu, greutate redusă, manevrabilitate și putere, în clasa de 11 tone. Este primul din gama de cinci transportoare Komatsu şi, deşi este cel mai mic, randamentul şi productivitatea îl definesc întru totul. | Marius IANCU

Forwarderele sunt utilaje forestiere articulate cu o construcţie specifică aplicaţiilor ce implică încărcarea şi transportul buştenilor. Semișasiul spate al unui transportor este dotat cu o macara hidraulica cu graifer, iar suprastructura permite colectarea lemnului rezultat în urma tăierilor principale sau secundare (rărituri). Apropiatul lemnului folosind un astfel de utilaj este o metodă întâlnită mai ales în ţările nordice, atât în Europa, cât şi pe continentul nord-american (Canada şi SUA), aceste maşini dovedindu-se foarte eficiente şi rentabile, cu precădere în exploatările forestiere în care este aplicată metoda lemn scurt (sortimente definitive la cioată). De regulă, pentru o productivitate crescută, transportoarele (forwarderele) se folosesc sau lucrează ideal împreună cu harvesterele, atunci când masa lemnoasă este colectată pe platformă primară sub formă de lemn scurt.
Cunoscută iniţial sub denumirea Valmet, divizia forestieră a Komatsu oferă pieţei de profil utilaje de tipul forwardere, harvestere pe pneuri şi capuri procesoare. Pe piaţa nord-americană, utilajele forestiere Komatsu au şi alte configuraţii.

835_start1

Komatsu 835 este un forwarder (transportor) de înaltă performanță, ce oferă un cuplu impresionant și forță de tracțiune excepțională (158 kN) în raport cu masa totală. Randamentul maşinii este îmbunătățit prin transmiterea optimizată a puterii, iar sistemul de injecţie al motorului, precum şi tehnologia de control al emisiilor de noxe îndeplinesc cerinţele standardului EU Stage IV/EPA Tier 4F. De altfel, maşina este dotată cu un motor diesel AGCO Power în 4 cilindri, de 4,9 litri, ce dezvoltă o putere de 127 kW la 1900 rpm.
Transportorul are o sarcină utilă de 11 t şi deşi are dimensiuni mai reduse decât celelalte modele din gama producătorului, este foarte stabil. Noul sistem de semișasiu asigură o gardă la sol ridicată, iar braţul hidraulic Komatsu 105 F are o deschidere de până la 10 m.

Bine echipat
Destinat tăierilor secundare, Komatsu 835 se situează pe o poziţie de top în ceea ce priveşte respectarea mediului, datorită motorului cu consum redus de combustibil și emisii scăzute. Masa scăzută, dimensiunile compacte și garda la sol înaltă fac ca utilajul să aibă un impact redus asupra pădurii. În echiparea standard, mașina include diferite sisteme de control, de la MaxiXplorer (un sistem electronic de tipul „CAN-based”, utilizat pentru a controla toate funcțiile maşinii cu ajutorul comenzilor manuale ergonomice și al unui PC; sistemul poate seta funcțiile macaralei, controlul transmisiei și al motorului diesel, precum și alte funcții ale mașinii) până la ProTec. O altă caracteristică standard este noul sistem FlexGate, care face încărcarea mai ușoară și minimizează riscul deteriorării porţii şi macaralei. Dotările opționale includ lamă frontală, protecții pentru capotă, sistemul de management al flotei MaxiFleet (primul sistem de management al flotei din lume pentru mașini forestiere) și noul sistem de sarcină FlexBunk – toate ducând la un grad mai mare de personalizare a maşinii în funcţie de nevoi.
Nu în ultimul rând, 835 dispune de o cabină conformă cu standardele de siguranţă ROPS, FOPS, spaţioasă, un mediu de lucru de înaltă performanță în termeni de comenzi şi vizibilitate (vederea frontală este îmbunătăţită şi datorită construcţiei maşinii, cu „bot scurt”). Opţiunea ComfortRide sporeşte confortul operatorului graţie unei soluţii de suspensie a cabinei ce reduce eficient şocurile, impactul şi zgomotul interior.

MEq
By MEq noiembrie 5, 2015 00:44