Sisteme de control inteligente Engcon pentru noile JCB Hydradig

MEq
By MEq noiembrie 4, 2016 19:19

Sisteme de control inteligente Engcon pentru noile JCB Hydradig

Engcon este primul – şi singurul – furnizor care oferă un sistem de control (DC2), cu control simultan al tuturor funcţiilor rotorului basculant, şi joystick-uri (MIG2) potrivite pentru rotoare basculante, pe cel mai nou model de utilaj JCB – excavatorul Hydradig. În plus, Engcon oferă şi controlul roţilor, ca opţiune, prin intermediul sistemului DC2.

„Efortul depus pentru a face sistemele DC2 şi MIG2 operabile pe excavatoarele Hydradig a fost laborios, dar plin de satisfacţii. Departamentul nostru de cercetare şi dezvoltare s-a bucurat de o excelentă colaborare cu JCB, în special cu echipa lor de R&D. Ambele echipe au lucrat din greu pentru a aduce aceste soluţii la îndeplinire”, a afirmat Roberth Jonsson, Product Manager la Microprop, compania ce produce sistemele de control Engcon.
Munca de dezvoltare s-a desfăşurat în Suedia, la Microprop, în strânsă colaborare cu inginerii de dezvoltare de la JCB, înainte de a trece mai departe la testele de mediu, în UK şi Finlanda.

La fel ca alte versiuni DC2 ale Engcon, versiunea Hydradig permite, de asemenea, suport de la distanță prin intermediul unui smartphone. Atunci când este utilizată împreună cu joystick-uri MIG2 Engcon, pot fi operate în mod proporțional, în același timp, până la șase funcții diferite. Atât comenzile DC2 compatibile cu JCB Hydradig, cât și joystick-urile MIG2 sunt deja disponibile pentru comandă.

MEq
By MEq noiembrie 4, 2016 19:19