Seria 800M de utilaje forestiere de la John Deere are acum motoare Tier 4F

MEq
By MEq noiembrie 10, 2016 14:32

Seria 800M de utilaje forestiere de la John Deere are acum motoare Tier 4F

John Deere a modernizat Seria 800M de utilaje forestiere pe şenile pentru tăiat (feller bunchere) şi Seria 800MH de recoltatoare pe şenile (harvestere), cărora le-a adăugat motoare conforme cu standardul Tier 4F. Având la bază designul revoluţionar lansat în 2015, utilajele sunt echipate pentru a avea performanțe premium – consum eficient, fiabilitate şi costuri reduse de operare.

”Motoarele John Deere T4F au fost riguros testate în cele mai grele aplicaţii şi în cele mai ostile medii. Acest proces extins de testare oferă contractorilor încrederea că utilajul lor va fi capabil să depășească cele mai nefavorabile condiții de lucru”, a declarat Jari Mennala, director John Deere Forestry Sales & Marketing pentru Statele Unite, Canada şi America Latină. „Ne angajăm să oferim cele mai cuprinzătoare soluții din industrie, dezvoltând produse superioare care oferă calitate, performanță și eficiență, respectând reglementările actuale și emisiile viitoare.”

Deşi motoarele modernizate Tier 4F sunt noi pe Seria 800M de feller bunchere pe șenile şi Seria 800MH de harvestere pe șenile, mașinile îşi păstrează caracteristicile care au impresionat încă de la lansare. Cabina operatorului este mai spaţioasă și mai confortabilă, având comenzi ergonomice, cotiere complet reglabile și aer condiționat. În plus, geamul frontal extins de la podea până la plafon şi cele laterale, plus luminatorul de deasupra capului oferă operatorilor o vizibilitate remarcabilă a zonei de tăiere.”

Utilajele dispun de același tren de rulare și acelaşi braţ prezente pe modelele Seriei mai mari 900M și 900MH. Totul este construit solid, cu un braț mai puternic, bolţuri şi bucşe mai mari. În plus, alte caracteristici de bază includ diferite opțiuni de cap de recoltat, compartiment opțional de scule montat pe șasiu, precum și o creștere de 50% a capacităţii rezervorului de carburant pe 800M, pentru intervale mari de realimentare.

MEq
By MEq noiembrie 10, 2016 14:32