SDLG îşi extinde gama de produse cu un încărcător frontal compact

MEq
By MEq ianuarie 16, 2017 18:03

SDLG îşi extinde gama de produse cu un încărcător frontal compact

SDLG va lansa la Conexpo-CON/AGG 2017 un nou încărcător compact pe roţi – L918F. În ultimii ani, compania chineză a avut o creştere a semnificativă a reţelei de distribuţie şi a bazei de clienţi, în 2016 lansând primele sale utilaje echipate cu motoare Tier 4F. Prin urmare, acum îşi extinde linia de produse prin includerea unui încărcător frontal de 0.7 m³, care să concureze ca preţ un skid steer de talie mare.

L918F va fi al cincilea model de încărcător frontal pe roţi oferit pieţei de peste Ocean şi va fi dotat cu o cupă de 0.76 m³ ataşată prin intermediul unui sistem de cuplare similar miniîncărcătoarelor. Utilajul se încadrează în categoria compactă a încărcătoarelor frontale, având însă versatilitatea unui miniîncărcător. În plus, utilajul va putea fi dotat, opţional, cu o cupă de 1 m³, cu cuplă ISO de încărcător frontal.
L918F vine să concureze pe piaţa miniîncărcătoarele de talie mare, având aceeaşi capacitate a cupei, însă un plus în ceea ce priveşte manevrabilitatea şi confortul operatorului. Un alt atu îl reprezintă impactul mai mic asupra solului în viraje, spre deosebire de rivalele cu virare prin derapare controlată.

Cererea pieţei este forţa motrice care duce la introducerea unui nou tip de utilaj – spune directorul SDLG pentru America de Nord, Al Quinn. Acesta mai adaugă faptul că dealerii SDLG au primit solicitări din partea câtorva companii pentru un utilaj compact, o alternativă la miniîncărcătoare, iar noul model face parte din strategia pe termen lung a brand-ului asiatic.

„Acest nou produs lansat demonstrează maturizarea SDLG pe piața nord-americană”, a declarat Quinn. „Este o piatră de hotar. Am testat conceptul unui utilaj robust şi fiabil, iar acum suntem siguri că strategia funcționează. SDLG va continua să se extindă și să ofere mai multe produse care sunt poziționate în mod similar pe piață. „

L918F excelează în câteva aplicaţii, printre care: amenajări peisagere, încărcare de balast sau mulci, îndepărtare de zăpadă, deşeuri şi reciclare. Asemenea altor încărcătoare SDLG, noul model este potrivit în aplicaţii sezoniere sau în lucrări ce nu necesită un număr mare de ore de operare. De asemenea, este potrivit pentru cei ce apreciază un încărcător low-cost, cu o garanţie de 12 luni sau 2000 de ore. Încărcătoarele SDLG reprezintă o alternativă la utilajele premium second-hand.

MEq
By MEq ianuarie 16, 2017 18:03