RemoteLog, noul sistem telematic de la Tigercat

MEq
By MEq iulie 27, 2017 19:16

RemoteLog, noul sistem telematic de la Tigercat

Tigercat a anunțat lansarea RemoteLog, noua soluție telematică a companiei. RemoteLog a fost proiectată după o cercetare amplă în teren care a inclus și feedback-ul clienților din întreaga lume. Rezultatul este o soluție telematică simplă și robustă ce funcționează chiar și în cele mai îndepărtate locații.

Acum, valorile principale ale performanțelor utilajului pot fi urmărite de pe calculator sau tabletă, pentru a maximiza productivitatea mașinii și a reduce costurile de operare. Rob Archibald, inginer de proiect pentru sisteme telematice, a afirmat: „RemoteLog este un „tool” valoros pentru optimizarea productivității și minimizarea timpului de nefuncționare prin faptul că aveți la îndemână exact datele care contează”.

Exploatările forestiere sunt adesea în afara ariei de acoperire a furnizorilor de servicii de telefonie mobilă, astfel încât RemoteLog utilizează o conexiune de date prin satelit care oferă o acoperire globală. Datele sunt actualizate automat pentru a asigura serverele în mod regulat. Datele includ:
1. Poziția și mișcările utilajului;
2. Timpul de activitate pentru a identifica dacă vreun utilaj este inactiv, funcționează, e oprit sau realimentează;
3. Nivelurile de combustibil și consumul;
4. Parametrii mecanici de performanță;
5. Mesaje critice ale mașinilor.

Datele sunt prezentate într-un portal web simplu, ușor de navigat, care rulează pe toate browserele importante pentru desktop-uri și tablete, astfel încât sunt disponibile de oriunde cu o conexiune la internet. Nu este necesară nicio pregătire specială a operatorilor. Sistemul colectează și trimite date în mod automat. Rapoartele extensive și analizele integrate în RemoteLog îi ajută pe proprietarii utilajelor să vadă când mașinile funcționează sau dacă există potențiale probleme.

Utilizatorii pot configura alerte pentru anunțarea personalului de service. Dealerii pot vedea codurile de eroare și alte informații mecanice importante pentru a oferi service-ul și piesele potrivite. Temperaturile lichidului hidraulic sunt mai mari decât ar trebui? Scăderea presiunii este prea mare în filtrul de combustibil? RemoteLog ajută proprietarii să abordeze lucrări simple, precum schimbările de filtre, înainte de a avea probleme majore și le oferă dealerilor servicii proactive pentru piese de schimb și consumabile.

Componentele hardware ale RemoteLog constau dintr-o antenă satelit amplasată deasupra utilajului, bine protejată de o carcasă din policarbonat. În cabină este amplasat un modul de computer telematic. Modulul computer se conectează la magistrala de date a utilajului, pentru a citi informațiile de întreținere, și la antena satelit, pentru încărcarea datelor. Modulul computerului intră în modul „low power” când mașina este oprită. Modulul se va opri automat după trei zile, pentru a conserva bateria mașinii.
Sistemul RemoteLog este acum disponibil ca opțiune instalată din fabrică pe toate utilajele Tigercat.

MEq
By MEq iulie 27, 2017 19:16