Preview al noilor camioane ușoare off-road Iveco Stralis X-WAY

MEq
By MEq iunie 6, 2017 22:35

Preview al noilor camioane ușoare off-road Iveco Stralis X-WAY

O gamă complet nouă pentru transporturi logistice profesionale și de construcții extinde oferta companiei Iveco: este vorba despre modelul Stralis X-WAY, perfect pentru aplicații on-road care necesită o mobilitate ușoară off-road. Iveco a prezentat noul vehicul în data de 2 iunie, la fabrica sa din Madrid, în cadrul ceremoniei de premiere din programul ”World Class Manufacturing Gold Medal”.

Evenimentul a fost ocazia potrivită pentru avanpremiera noului vehicul care va ajunge pe piețele din Europa în septembrie. Iveco se pregătește să lanseze Stralis X-WAY, un camion ce ridică standardul în segmentul său, combinând cele mai bune tehnologii de eficiență a consumului de combustibil și de siguranță cu cel mai robust design al șasiului marcii italiene.

„Stralis X-WAY inovează în misiuni cu cerințe foarte specifice. Proiectat pentru aplicații on-road și mobilitate ușoară off-road, noul X-WAY combină rezistența legendară a șasiului de pe Trakker cu toate caracteristicile de economisire și siguranță ale noului Stralis. Oferă toate avantajele de performanță și confort ale celor mai avansate camioane de transport pe distanțe lungi, precum cele mai recente XP, împreună cu robustețea celui mai puternic vehicul al nostru off-road”, a afirmat Pierre Lahutte, președinte Iveco.

Stralis X-WAY împinge limitele când vine vorba de greutatea sa extrem de scăzută. Acest lucru, combinat cu șasiul robust, îi conferă cea mai bună capacitate de încărcare de pe piață în categoria sa cu versiunea Super Loader (SL) pe un șasiu 8×4 cu o masă netă de până la 9 tone – cea mai mică din industrie.

Oferta largă de motoare de înaltă eficiență, disponibilă în trei capacități cilindrice (9, 11 și 13 litri), se asigură că există o soluție potrivită fiecărei misiuni – toate oferind o economie de combustibil excelentă și o performanță puternică. Tehnologia de motor Hi-SCR, fără EGR și fără regenerare pasivă, reduce semnificativ emisiile și crește eficiența combustibilului, reducând în același timp costurile de întreținere. Se potrivește perfect pentru misiunile de transport și construcții, care se desfășoară adesea în medii urbane unde sistemele EGR sunt mai sancționate în ceea ce privește producția de funingine. Absența sistemului EGR – care reduce densitatea de putere – aduce, de asemenea, beneficii în termeni de sarcină utilă, deoarece face ca vehiculul să fie mai ușor.

Tehnologiile de reducere a consumului de combustibil includ sistemele de ultimă generație precum HI-CRUISE și SMART Auxiliaries, care au dus la obținerea unei reduceri de 11,2% a combustibilului validată pe camionul on-road XP de către TÜV SÜD.

Abordarea modulară a modelului Stralis X-WAY oferă flexibilitate maximă în adaptarea la cerințele specifice unei game largi de aplicații. Acesta oferă o gamă de variante articulate și rigide; axe diferite, suspensii, configurații de vehicul, motoare și transmisii; transmisie hidrostatică Hi-Traction; o gamă largă de motoare și cutii de viteze; omologări on- și off-road.

Stralis X-WAY oferă o gamă largă de cabine: AD (Active Day) cabină scurtă cu acoperiș redus, AT (Active Time) cabină ”sleeper” cu acoperiș redus sau mediu și, pentru confort maxim, AS (Active Space) cabină Sleeper, pentru transportul pe distanțe lungi ale noului Stralis XP.

Vehiculele sunt produse la fabrica Iveco din Madrid, prima unitate de producție din Grupul CNH Industrial ce a atins God Level în cadrul programului World Class Manufacturing (WCM). Stralis X-WAY va fi disponibil în Europa începând din Septembrie 2017.

MEq
By MEq iunie 6, 2017 22:35