Noul Cat 740 GC extinde gama Caterpillar de camioane articulate

MEq
By MEq octombrie 4, 2018 12:52

Noul Cat 740 GC extinde gama Caterpillar de camioane articulate

Camionul articulat Cat 740 GC readuce clasa de dimensiuni de 36,3 mt (40 tone scurte) în gama ADT de la Caterpillar. Noul model este conceput pentru a încorpora caracteristicile și performanțele dovedite ale mașinilor actuale din gama de camioane articulate, incluzand noi comenzi, funcții de protecție a transmisiei, sistem de asistență la basculare, sistem avansat de control al tracțiunii, sistem de asistență la stabilitate și modul ECO pentru economia consumului de combustibil.

Mai mult, modelul 740 GC încorporează, de asemenea, cel mai nou sistem automat de control al retarderului, care nu necesită intervenția operatorului, ceea ce înseamnă o eficiență mai mare de operare. Pentru un plus de control și confort, noul camion dispune de „frână de așteptare” (wait-brake), care aplică temporar frânele de serviciu în timpul pauzelor ciclului de lucru, reducând efortul operatorului și oboseala. De asemenea, sistemul de pornire în rampă menține automat camionul pe poziție, permițându-i operatorului să mute piciorul de pe frână pe accelerație fără ca mașina să ruleze înapoi în pantă.

Cabina lui 740 GC prezintă noua structură „spinală” externă ROPS, regăsită și pe celelalte camioane articulate Cat din gamă. De asemenea, încorporează un geam spate care elimină pilonul structural, ducând la o vizibilitate mai bună în spate. Funcția „wake-up” activează afișajele mașinii atunci când ușa este deschisă. Ușa are o construcție mai ușoară și mai solidă decât cea de pe camioanele anterioare, etanșând mai bine împotriva infiltrării prafului în cabină. Designul general are drept rezultat un nivel de zgomot la interior de 72 dB (A).

Opțiunea de geam tratat în infraroșu reduce la interior căldura solară, iar geamurile glisante laterale (stânga și dreapta) măresc capacitatea de ventilație, înlesnind comunicarea cu exteriorul (cu alți lucrători sau cu operatorul încărcătoului). Sistemul automat de control al climei (HVAC) poziționează mai multe orificii de ventilare deasupra și în spatele operatorului, crescând eficiența încălzirii / răcirii. Scaunul încălzit/răcit (optional) oferă numeroase reglaje în setările personale de confort ale operatorului, iar scaunul secundar (pentru pasager) cu amortizare se rabatează.

Pentru mai multă siguranță, sistemul de lumini, controlat printr-un întrerupător de la nivelul solului, luminează treptele de acces în cabină și zona articulației mașinii, ca parte a funcției „wake-up”, iar luminile opționale LED de lucru cu rază lungă îmbunătățesc vederea pe timp de noapte. Luminile opționale integrate de sarcină utilă îi indică operatorului încărcătorului frontal sau dirigintelui de șantier nivelurile de încărcare a camionului. La exterior, aripa roții este reproiectată, fiind flexibilă la bază, iar racordul de evacuare are un profil redus și nu trebuie îndepărtat pentru transport.

Tehnologia opțională Cat Connect PAYLOAD calculează sarcina utilă prin intermediul senzorilor de pe suspensie și include lumini de indicare a sarcinii utile amplasate în toate cele patru colțuri ale acoperișului cabinei, ce oferă vizibilitate din orice unghi pentru operatorul încărcătorului frontal. În plus, sistemul standard Cat Detect/Stability-Assist monitorizează unghiul de lucru al capului tractor și al șasiului spate, precum și înclinația, avertizând șoferul atunci când mașina se apropie de o valoare limită stabilită și oprind procesul de basculare, dacă această acțiune ar putea duce la o eventuală răsturnare a mașinii.

Sistemul Cat Advanced Automated Traction Control (AATC) îmbunătățeste suplimentar operarea în condiții de siguranță, dispunând de o tehnologie perfecționată de aplicare în mod proactiv a blocărilor diferențialului pentru evitarea derapării roților. Funcția AATC este concepută pentru a spori productivitatea operatorului și a reduce costurile de proprietate și de exploatare, protejând anvelopele de uzura inutilă. Un sistem de ajustare a accelerației „în funcție de teren” previne fluctuațiile de accelerație atunci când mașina se deplasează pe un teren foarte accidentat, evitând situația în care operatorul întâmpină dificultăți în menținerea unei presiuni constante a piciorului asupra pedalei de accelerație.

Comenzi inovatoare
Un levier de comandă comună a transmisiei și basculării asigură controlul eficient al treptei de viteze a mașinii și al funcțiilor de basculare a benei, reducând efortul operatorului și automatizând mișcările repetitive. Un comutator din cabină permite aleagerea comenzii de basculare – manuală sau asistată; selecția asistată aplică automat frâna de așteptare, comută treapta de viteză în poziția neutră și ridică bena la unghi maxim, la turație mare, la comutarea butonului de basculare în pozitia „ridicat”. Funcția de asistare la basculare readuce bena în poziția normală, când butonul de control este comutat în poziția „coborât”. Ambele funcții – de ridicare și de coborâre – beneficiază de amortizare automată și reducerea vitezei în limitele mișcărilor, reducând forțele care ar putea cauza șocuri de sarcină.

Comenzile pentru limitarea vitezei mașinii, menținerea treptei de viteze și aplicarea frânei de așteptare sunt ușor de activat prin intermediul butoanelor de pe levierul de comandă comună a transmisiei / basculării. În plus, un sistem de protecție la schimbarea treptei de viteze oprește camionul într-o poziție sigură, dacă accidental se face o schimbare direcțională în timp ce mașina se pregătește de descărcare. Maneta comună de schimbare a treptei de viteze / basculare încorporează și o poziție de frână de parcare. În eventualitatea puțin probabilă a unei defecțiuni la frânele principală și secundară, butonul roșu al frânei de siguranță – amplasat în partea dreaptă a tabloului de bord – va activa frâna de mână.

Specificațiile modelului
Noul camion articulat 740 GC este echipat cu un motor Cat C15 ACERT, disponibil în configurații ce respectă standardele de emisii atât pentru țările strict reglementate (HRC), cât și pentru cele mai puțin reglementate (LRC). Transmisia este de tipul Cat CX38B.

MEq
By MEq octombrie 4, 2018 12:52