Miniexcavator electric Komatsu, expus în premieră la Bauma 2019

MEq
By MEq mai 6, 2019 20:29

Miniexcavator electric Komatsu, expus în premieră la Bauma 2019

Komatsu a dezvoltat un miniexcavator electric, aliniindu-se astfel tendințelor actuale ce vizează dezvoltarea de utilaje de construcții de nouă generație. Noi l-am văzut la expoziția internațională Bauma 2019, la München.

Acest nou model avansat are la bază expertiza tehnologică pe care Komatsu a acumulat-o în timp odată cu dezvoltarea de utilaje hibride pentru construcții și stivuitoare electrice. Echipat cu un nou încărcător dezvoltat in-house, un convertor de înaltă tensiune, dar și alte dispozitive, utilajul oferă performanțe de excavare comparabile cu ale unui modelul cu motor termic ce dezvoltă aceeași putere, având însă emisii zero și o reducere semnificativă a nivelului de zgomot. Este un utilaj ecologic și user-friendly. Komatsu estimează o gamă mai largă de aplicații pentru acest utilaj, incluzând lucrări de construcții în proximitatea spitalelor, a școlilor sau în zone rezidențiale – acolo unde contractorii acordă o atenție deosebită nivelurilor de emisii de noxe și zgomot în timpul lucrului – precum și în tuneluri sau în spații închise/în clădiri.

Noul miniexcavator electric utilizează un set de acumulatori cu întreținere ușoară, regăsit pe popularele stivuitoare electrice Komatsu din seria FE. Încărcate la capacitate maximă, acești acumulatori permit o durată de operare de două până la șase ore*. De asemenea, permite încărcarea rapidă, de exemplu, în timpul unei pauze de masă, extinzând orelor de lucru disponibile. Utilajul permite monitorizarea în timp real a consumului de energie și a condițiilor de încărcare pe monitorul încorporat în panoul de bord. De asemenea, prin intermediul sistemului KOMTRAX, aceste informații pot fi monitorizate și de la distanță, împreună cu localizarea mașinii și condițiile de operare.

Întrucât toate dispozitivele de înaltă tensiune sunt montate în partea din spate a miniexcavatorului, nu există riscul ca operatorii să intre în contact cu vreunul dintre ele în timpul verificărilor zilnice, ceea ce înseamnă siguranță și o utilizare îmbunătățită. Komatsu testează deja acest model pe șantierele clienților și vizează lansarea ulterioară în producția de serie.

*Durata orelor de funcționare variază în funcție de condițiile de șantier si de operare a utilajului.

MEq
By MEq mai 6, 2019 20:29