Kubota a anunţat primul său motor diesel de peste 100 hp

MEq
By MEq martie 16, 2017 20:46

Kubota a anunţat primul său motor diesel de peste 100 hp

Kubota a prezentat la începutul lui martie, la Conexpo 2017, noul motor de 5 litri V5009, pentru care producţia de serie va începe în 2020. Acest motor va fi destinat producătorilor de utilaje industriale şi pentru construcţii.

Pe măsură ce conștientizarea pentru conservarea mediului la nivel mondial a crescut, standardele de emisii pentru motoarele industriale au devenit tot mai stricte. Producătorilor de utilaje industriale li se cere acum să producă utilaje cu motoare certificate privind emisiile sau să adopte dispozitive de post-tratare pentru a se încadra în nivelul de emisii necesar. Kubota a luat măsuri pentru a se conforma diverselor nevoi ale acestor producători, pentru a deveni una dintre opţiunile de top în categoria de puteri sub 100 hp, iar acum a decis să-și extindă linia de motoare până la 200 hp.

Kubota a dezvoltat un motor care îndeplinește ultimele reglementări privind emisiile în Statele Unite, Europa și Japonia. De altfel, Kubota a început dezvoltarea și producția de motoare cu filtru de particule (DPF) cu mult înaintea altora, aceasta fiind o tehnologie necesară pentru a se conforma cerinței stricte EU Stage V. Noul motor V5009 va fi gata pentru standardul de emisii Stage V, care intră în vigoare începând cu 2019/2020 şi limitează numărul de particule.

Caracteristici ale motorului V5009:
1. Performanțe mai mari la un consum mai mic de combustibil
2. Design compact în 4 cilindri (5 litri, 157.3 kW şi sistem de post-tratare cu SCR+DPF)
3. Flexibilitate în proiectare şi întreţinere uşoară (V5009 dispune de o varietate de opţiuni PTO [Power Tke Off] şi caracteristici pentru o întreţinere uşoară).

Noul concept „Kubota, The Answer”
Prin furnizarea unei linii perfecte de motoare extinsă până în clasa de 200 hp și prin anunțul făcut înainte de începerea producției, care va sprijini activitatea tehnologică a producătorilor de utilaje, Kubota se asigură că este răspunsul la cerințele clienţilor săi.

MEq
By MEq martie 16, 2017 20:46