Komatsu înnoiește gama de buldoexcavatoare

MEq
By MEq mai 25, 2018 11:46

Komatsu înnoiește gama de buldoexcavatoare

Komatsu Europe a lansat noua gamă de buldoexcavatoare cu motoare Stage IV. Noul WB93R, expus în aprilie la Intermat Paris, va fi gata de comercializare din septembrie 2018, iar un al doilea model va fi lansat lunile ce urmează.

Bazându-se pe succesul actualelor utilaje, aceste modele îmbunătățite cu motoare Stage IV oferă o eficiență sporită și un consum redus de combustibil, fără a compromite performanța sau productivitatea. Versatilitatea este cheia, iar noile modele oferă beneficii precum sistemul de transmisie Power Shift și patru roți directoare. Totodată păstreaza unul dintre punctele forte ale buldoexcavatoarelor Komatsu, și anume vizibilitatea frontală, datorată capotei compacte și poziției laterale a țevii de eșapament.

Intervalele extinse de service, tehnologia KOMTRAX actualizată și noul monitor multifuncțional de 7 inch cu indicarea consumului de combustibil contribuie la optimizarea TCO (costul total pentru proprietarul utilajului).
„Aceste noi serii de utilaje reprezintă potrivirea perfectă dintre performanță și eficiență. Păstrând o vizibilitate excepțională și designul exclusiv al modelelor anterioare, noile noastre buldoexcavatoare au o productivitate ridicată și acordă o atenție specială nevoilor operatorului”, a spus Alex Visentin, product manager la Komatsu Europe. Cu un stil modern, confort de top și o performanță tehnologică ridicată, noul buldoexcavator iese vine cu opțiuni și beneficii precum:

– Conformitate cu standardul de emisii EU Stage IV;
– Creșterea puterii motorului (75 kW brut);
– Ambreiaj hidraulic cu ventilator: pentru reducerea zgomotului și a consumului de combustibil;
– Eficiență sporită a combustibilului;
– Ecran color LCD multifuncțional de 7’ cu indicarea consumului de combustibil – confortul operatorului – tehnologia Komatsu;
– Performanțe de răcire mai bune, datorită optimizării tuturor componentelor (radiatorul de răcire, ventilator radiator, aspect);
– KOMTRAX (GPRS 3G; consumul de combustibil (lunar și zilnic); indicator de nivel AdBlue);
– Informații despre mentenanță, disponibile pe monitor;
– Comutator secundar de oprire a motorului – pentru creșterea siguranței.

MEq
By MEq mai 25, 2018 11:46