Komatsu Europe lansează autogrederul GD675-7

MEq
By MEq iulie 10, 2019 17:05

Komatsu Europe lansează autogrederul GD675-7

Komatsu Europe anunță introducerea noului autogreder GD675-7. Motorul puternic și eficient, certificat Stage V, și sistemul de posttratare „Heavy-Duty” ce combină un filtru de particule Komatsu (KDPF) cu un sistem de reducere catalitică selectivă (SCR), fac posibilă această noutate în linia de autogredere a producătorului japonez.

„Împreună cu noul motor Stage V, un accent puternic s-a pus pe dezvoltarea confortului operatorului. Reproiectarea completă a comenzilor prin înlocuirea cu un sistem ce pune controlul mașinii în vârful degetelor operatorului reduce mișcarea mâinii cu peste 90%. Datorită acestui fapt și împreună cu noile comenzi pentru transmisie, noua articulație „stop-at-center” și vizibilitatea îmbunătățită, stresul și efortul operatorului sunt mult reduse”, spune William Groven, Product Manager, Komatsu Europe.

Motorul puternic Komatsu SAA6D107E-3 de 218 hp (163 kW) este certificat EU Stage V. Pentru o economie optimă a combustibilului, un sistem VHPC (Variable Horsepower Control) în 2 moduri și 3 trepte permite selectarea modului de operare adecvat (Economy sau Power) pentru a potrivi parametrii de funcționare cu aplicația. Componentele sistemului de post-tratare au fost proiectate împreună cu motorul pentru o eficiență și o durată lungă de viață. Filtrul de particule diesel Komatsu (KDPF) este acum combinat cu nou integratul sistem Komatsu Selective Catalytic Reduction (SCR), cu AdBlue, pentru a reduce și mai mult emisiile de NOx. Peste 98% din regenerarea KDPF este efectuată pasiv, fără intervenția operatorului – și fără interferențe cu funcționarea mașinii. Funcția Komatsu Auto Idle Shutdown oprește automat motorul după o anumită perioadă de rulare în regim de relanti. Astfel, ajută la reducerea costurilor de operare și a consumului inutil de carburant.

Performanță
Transmisia exclusivă Komatsu dual‐mode (8 trepte înainte, 4 în marșarier) le permite operatorilor să beneficieze de viteza ridicată de deplasare și reducerea consumului de combustibil, asigurate de o transmisie directă, precum și de o tracțiune și un control mai bune, datorită convertizorului de cuplu. Transmisia Komatsu power shift, proiectată și construită special pentru autogrederele Komatsu, asigură schimbarea treptelor din mers, precum și capacitatea funcției ”inching” și schimbarea automată în intervalele de turații mai mari.

Diferențialul cu funcție de blocare completă oferă tracțiunea necesară chiar și în cele mai severe condiții de operare. Noul levier de comandă a transmisiei, cu comutator la nivelul degetelor pentru deplasarea înainte-neutru-marșarier, simplifică operațiile și reduce mișcarea mâinii. Noua pedală inching permite controlul precis al utilajului.

Confort și funcționare ușoară
Volanul ceva mai mic, dar „bine dimensionat” îmbunătățește vizibilitatea și spațiul operatorului în cabină și este comod în deplasările lungi. Noua manetă de direcție permite operatorului să țină ambele mâini pe levierele ușor de manevrat ale utilajului și să facă mici reglaje ale direcției în timpul operării, fără a mai fi necesară rotirea volanului. Noile cotiere reglabile pe mai multe poziții și consolele LH/RH (stânga/dreapta) pot fi adaptate la preferințele operatorului datorită funcției de ridicare/coborâre ajustărilor înainte/înapoi. De asemenea, noul scaun cu suspensie pneumatică reduce vibrațiile în cabină. Funcția de articulare „stop‐at‐centre” simplifică și mai mult operare, iar sistemul de „presence monitoring” emite o avertizare dacă operatorului se ridică de pe scaun fără a bloca în mod corespunzător comenzile.

Alte caracteristici standard
Distribuitorul hidraulic cu zece secțiuni e standard: acestea permit adăugarea atașamentelor și sunt amplasate strategic pentru a îmbunătăți vizibilitatea înainte. Pentru controlul pantei și al adâncimii de săpare, GD675-7 este pregătit pentru dotarea plug-and-play cu un sistem Topcon 3DMC, fără a necesita supapă aftermarket. Sistemul hidraulic în circuit închis cu senzor de sarcină (CLSS), cu pompă cu debit variabil, asigură debitul și presiunea doar atunci când este necesar, reducând degajarea de căldură și consumul de combustibil.

Acumulatorii pentru ridicarea lamei absorb șocurile atunci când lama centrală atinge obiecte fixe. GD675-7 este asistat de programul de întreținere Komatsu CARE, care vine în dotarea standard a majorității utilajelor noi cu motoare EU Stage V, întreținere extinsă și pentru acoperirea sistemului SCR. Sistemul de telematic wireless KOMTRAX oferă date despre utilaj, inclusiv starea filtrului KDPF și nivelul de AdBlue, consumul de combustibil, plus informații despre performanța mașinii, colectate și stocate după ID-ul operatorului.

MEq
By MEq iulie 10, 2019 17:05