John Deere a expus la Intermat 2018 o linie de motoare Stage V

MEq
By MEq iunie 11, 2018 15:00

John Deere a expus la Intermat 2018 o linie de motoare Stage V

John Deere Power Systems își conduce clienții OEM prin tranziția către viitoarea normă Stage V. Printre altele, a dezvoltat tehnologii avansate de emisii pentru nivelurile anterioare, care au fost fundamentale pentru soluțiile sale Stage V ready. Gata să răspundă normelor actuale de emisii din cadrul UE, gama de motoare industriale Stage V de la John Deere se încadrează într-o plajă de puteri de la 36 până la 500 kW, cu cilindree de la 2,9 L până la 13,6 L.

Motor pentru generator JDPS PowerTech EWX 2.9L Stage V

„Aceste tehnologii de încredere oferă producătorilor (OEM) și utilizatorilor finali încrederea că John Deere oferă o tranziție lină către Satge V”, a declarat Sandrine Couasnon, manager, servicii de marketing și vânzări pentru Europa, Africa și Orientul Mijlociu la John Deere Power Systems. „Deoarece John Deere este atât producător de motoare, cât și de vehicule, putem valorifica experiența globală remarcabilă pe care am dobandit-o din 2011 incoace pentru a dezvolta soluții testate de emisii pentru clienții noștri”.

Tehnologiile de posttratare Stage V de la John Deere sunt optimizate pentru o integrare flexibilă și oferă dimensiuni și o greutate reduse față de soluțiile anterioare Stage IV. Și pentru că tehnologiile au la bază aceeași platformă de motor ca soluțiile actuale Stage IV cu DPF, necesitatea reproiectării utilajelor, ca urmare a modificărilor sau montajului, este redusă.

Noul motor de 13,6 L de la John Deere, care va fi conform Stage V, este un exemplu de soluție inovatoare la nivel de emisii. La dezvoltarea acestui motor, John Deere a pornit „de la zero” și a utilizat tehnologii testare pentru a optimiza produsul final. Motorul oferă flexibilitate de instalare și dimensiuni compacte ce permit integrarea ușoară pe mașini.

Motor industrial JDPS PowerTech PSS 4.5L Stage V

John Deere își extinde și gama de motoare non-EGR pentru generatoare, incluzând un motor de 4.5 L EWS ce deservește atât piețele de 80 kVA, cât și pe cele de 100 kVA. Odată cu adăugarea noului motor de 13,6 L, gama John Deere se va extinde în curând la 500 kVA. Actuala linie de motoare John Deere pentru grupuri electrogene oferă o gamă largă de opțiuni selectabile. Aceasta permite producătorilor de generatoare să-și personalizeze motoarele Stage V, instalarea fiind ușoară pe modelele existente. John Deere oferă motoare pentru frecvențe de 50 Hz și 60 Hz, pentru o flexibilitate sporită.

Motoarele de la 2.9 L până la 13.5 L vor primi certificare Stage V înainte de data intrării în vigoare a normei, în timp ce motoarele de 4.5 L EWS și 13.6 L vor fi certificate înainte de producție. „Scopul nostru este să continuăm să fim un partener strategic pentru clienții noștri OEM la nivel mondial, pe măsură ce ne apropiem de următoarea etapă a emisiilor, așa cum am făcut și în cazul modificărilor anterioare ale normelor”, a mai spus Couasnon.

MEq
By MEq iunie 11, 2018 15:00