JCB a intrat pe piaţa echipamentelor de acces la înălţime

MEq
By MEq mai 8, 2017 23:38

JCB a intrat pe piaţa echipamentelor de acces la înălţime

JCB a ales să intre pe piaţa echipamentelor de acces la înălţime, lansând o gamă complet nouă. În ultimii doi ani, compania a dezvoltat şi construit în secret o linie întreagă de echipamente de acces, iar la începutul acestui an, în februarie, a prezentat primele nouă modele electrice.

Până la finele lui 2017, nou lansatul segment JCB Access va cuprinde un total de 27 de echipamente, inclusiv platforme tip foarfecă, braţe articulate şi telescopice. „Piaţa echipamentelor pentru acces la înălţime oferă oportunităţi imense de creştere pentru JCB. Este o piaţă matură pentru un furnizor capabil să ofere non-stop asistenţă tehnică. Cei 770 de reprezentanţi JCB cu 2200 de depozite pot asigura back-up-ul pe care clienţii îl aşteaptă”, a afirmat Lord Bamford, preşedintele JCB.

Noile produse JCB Access – proiectate in-house pentru a se plia pe nevoile companiilor de închiriere şi ale contractorilor din lumea întreagă – vor fi oferite iniţial pieţelor din Marea Britanie, Franţa, Germania şi America de Nord. De asemenea, gama JCB Access este certificată TUV, asigurând cel mai înalt standard de calitate al produselor. „Clienții din acest sector de industrie au acum o alternativă viabilă în această gamă de produse fabricate şi certificate la un standard foarte ridicat. Suntem foarte încântaţi de oportunităţile pe care le oferim clienţilor din sectorul de închiriere, pe care-i cunoaştem deja foarte bine”, a adăugat Lord Bamford.

Sistemul telematic LiveLink va fi inclus ca dotare standard pe toate braţele şi disponibil ca opţiune pentru platformele tip foarfecă. Până la finalul lui 2017, gama de platforme de acces JCB va include: echipamente tip foarfecă (9 electrice şi 3 diesel), cu înălţimi de la 4.6 la 13.8 m; cinci braţe articulate (4 diesel şi unul electric), cu înălţimi de la 14.9 la 24.6 m; şi zece modele de braţ telescopic, cu înălţimi de operare de la 20.6 la 41.6 m.

Platformele tip foarfecă au mase între 1330 şi 3366 kg. Cele două modele mai mici (S1530e şi S1930e) au platforme de 1.64 m lungime x 0.76 m lăţime, în vreme ce modelele mai mari folosesc o platformă de 2.5 m lungime, cu excepţia celui mai mare model S4550E, ce oferă o zonă de lucru de 2.60 m lungime. Echipamentele au capacităţi ale nacelei între 227 şi 550 kg. Totodată, platformele electrice foarfecă sunt alimentate de patru baterii de 6V sau 12V şi au acţionare hidraulică. Finalul lui 2017 va aduce alte trei modele diesel.

Tot în decursul acestui an, JCB va introduce şi 4 braţe articulate, cu înălţimi ale platformelor de la 14.9 până la 24.6 m. Toate vor avea tracţiune integrală, vor putea aborda pante de până la 40% şi vor atinge o viteză maximă de deplasare de 7 km/h.
Braţul articulat AJ50D diesel este acţionat de un motor Perkins, iar celelalte trei modele, precum şi braţele telescopice vor folosi motoare JCB by Kohler, întâlnite pe multe dintre echipamentele compacte JCB. Toate îndeplinesc standardele de emisii Tier 4 Final, potrivite pentru pieţele din Europa şi America de N. Capacităţile de încărcare variază de la 227 la 250 kg, suficient pentru a suporta doi lucrători cu unelte cu tot.

MEq
By MEq mai 8, 2017 23:38