Inovațiile Haulotte acoperă acum toate modelele RTJ în segmentul 16 – 28 m

MEq
By MEq februarie 16, 2019 20:08

Inovațiile Haulotte acoperă acum toate modelele RTJ în segmentul 16 – 28 m

Haulotte își demonstrează încă o dată capacitatea de a pune inovația în centrul strategiei sale. Prin modernizarea modelelor HA16 RTJ, HA20 RTJ și HT23 RTJ, cele mai recente inovații Haulotte sunt acum disponibile pe toate nacelele Haulotte cu braț articulat și telescopice (modele RTJ), cu înălțimi de la 16 la 28 m.

Aceste funcționalități permit tuturor celor din lanțul valoric al produsului să beneficieze de tehnologii inovatoare și funcționale care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de lucru sau a funcționării echipamentelor.
Haulotte Activ’Shield Bar – asigură cel mai înalt nivel de siguranță pentru operatori. Într-o situatie de strivire, operatorul este împins către bară, care se deplasează în spațiul tampon ce protejează sistemul de comandă. Imediat utilajul se oprește automat. Protejat de distanța de siguranță (tampon), operatorul menține accesul ușor la comenzi, având o vizibilitate neobstrucționată.

Sistemul Haulotte Stop Emission – îmbunătățește confortul pentru utilizatori, prin limitarea poluării și emisiilor de zgomot. Motorul se oprește automat după 90 de secunde de inactivitate. Operatorul poate rămâne concentrat pe munca sa. Motorul repornește imediat ce operatorul efectuează o acțiune.

Sistemul Haulotte Activ’Lighting – esențial pentru siguranța operatorului în timpul lucrărilor de încărcare/descărcare a echipamentului. Minimum 10 lămpi LED permit operatorului să controleze cu precizie și să identifice clar obstacolele și marginile din zona de lucru.

Haulotte Activ’Screen – interfață intuitivă cu diagnosticare încorporată. Datorită acestui instrument, operatorii și tehnicienii au acces în timp real la informațiile cheie ale mașinii. Această interfață, care integrează un instrument step-by-step de diagnosticare și rezoluție, este acum disponibilă în aplicația mobilă Haulotte Diag. Tehnicienii beneficiază de mobilitate wireless pentru efectuarea unor configurări și diagnostice mai eficiente.

New HT23 RTJ – Nacelă cu braț telescopic pentru toate tipurile de teren
Acest echipament oferă performanțe de neegalat cu cele mai bune raze de lucru de pe piață, cea mai mare viteză de ridicare și mișcări complet proporționale și simultane pentru o productivitate optimă. Nacela dispune de sistemul Haulotte Stop Emission, care oprește și repornește automat motorul. Sistemul reduce utilizarea motorului și a componentelor periferice cu până la 20% și asigură o valoare reziduală mai mare. Este, de asemenea, echipată cu sistentul integrat Haulotte Activ’Screen. Acesta simplifică munca zilnică a utilizatorilor și tehnicienilor și oferă un acces simplu și complet la funcțiile de diagnosticare ale echipamentului. HT23 RTJ PRO beneficiază standard și de sistemul anti-strivire Haulotte Activ’Shield Bar 2.0, precum și de sistemul Haulotte Activ’Lighting, care ușurează încărcarea/descărcarea nacelei pe un camion în condiții de întuneric.

New HA16 RTJ – Nacelă cu braț articulat pentru toate tipurile de teren
Aceasta a fost proiectată pentru a fi simplă, robustă, fiabilă și ușor de întreținut. Este echipată cu sistemul Haulotte Stop Emission și cu Haulotte Activ’Screen pentru diagnosticarea la bord, oferind acces la datele tehnice ale mașinii. Pentru o siguranță optimă, HA16 RTJ PRO vine standard cu Haulotte Activ’Shield Bar 2.0 pentru protecția operatorului împotriva strivirii, dar și cu sistemul Haulotte Activ’Lighting.

New HA20 RTJ – Nacelă cu braț articulat pentru toate tipurile de teren
Platformele aeriene articulate HA20 RTJ beneficiază de ultimele inovații oferite ca standard sau ca opțiune, în funcție de versiune: Haulotte Activ’Screen (interfață cu diagnoză on-board), Haulotte Activ’Shield Bar 2.0 și Haulotte Stop Emission System. Arhitectura sa permite atingerea unor zone de lucru mai diversificate, datorită unei înălțimi de lucru de 20,6 m, un punct de articulare la 8,4 m, pentru a depăși obstacolele, și o deschidere orizontală excelentă de 14,2 m, pentru a ajunge în zonele cele mai greu accesibile.

MEq
By MEq februarie 16, 2019 20:08