Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortare

MEq
By MEq martie 2, 2017 13:58

Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortare

Costurile de investiţie şi operare, echipamentele fiabile şi fluxul eficient de material prelucrat sunt câteva aspecte cheie în desfăşurarea unei activităţi rentabile în orice exploatare de carieră şi minerit. Despre cupele de concasare şi sortare se spune că sunt printre ultimele inovaţii în sectorul ataşamentelor hidraulice, având la bază conceptul dezvoltat în anii ʹ90, când au apărut primele cupe de acest fel pentru utilizare în aplicații de demolare și reciclare. | Marius IANCU

Piaţa pentru aceste produse este în creştere, întrucât costurile de investiţie sunt mai reduse comparativ cu un utilaj de procesare staţionar sau pe şenile. Transportul de la un şantier la altul este uşor şi rapid şi nu necesită autorizaţii speciale. În plus, nu presupun prezenţa unei reţele electrice pe şantier (on-site). Ele reprezintă o metodă de pe urma căreia utilizatorii finali au de câştigat.

Unul dintre pionierii acestor produse este compania finlandeză ALLU, care la finele anilor ʹ80 aducea pe piaţă prima cupă de sortare. Au urmat apoi cupele de concasare (dezvoltate pe baza tehnologiei tradiţionale a concasoarelor cu fălci) ce foloseau puterea hidraulică a unui încărcător frontal sau a unui excavator la se ataşează, făcând mai uşoară şi mai directă munca de colectare a materialului, concasare şi sortare în timpul încărcării unui camion sau a benzii de transport. Ele reprezintă o metodă eficientă din punctul de vedere al costurilor pentru procesarea materialelor, convertind încărcătoarele frontale sau excavatoarele în utilaje de concasare şi sortare primară sau secundară. În prezent, gama de aplicaţii a cupelor de concasare sortare a trecut dincolo de domeniul demolărilor, putând pulveriza, aerisi, amesteca, alimenta și încărca diferite materiale – toate într-o singură etapă. Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortare

Pentru sectorul de minerit şi carieră, Allu propune Seria M de cupe de concasare, disponibile în trei modele, pentru excavatoare între 50 şi 160 t, şi în alte trei, pentru încărcătoare frontale între 30 şi 90 t. Seria M (denumită şi Monster) reprezintă o soluţie mobilă pentru procesarea primară a rocilor moi şi a mineralelor. Aceste cupe care au schimbat definitiv procesarea rocii. Capacitatea de prelucrare poate ajunge până la 600 t/h, pe excavator, respectiv până la 450 t/h, pe încărcător.

Cererea tot mai mare a pus compania în situaţia de a dezvolta un sistem de înlocuire a tamburului pentru gama de cupe de sortare DL, permițând clienților să schimbe cu un efort minim tamburii de procesare (tamburii cu ciocane sau discuri). Seria DL include cupe de sortare şi aerare (fragmente între 15 şi 50 mm) care să poată fi ataşate la excavatoare cu capacităţi între 2 şi 12 t, încărcătoare cu braţ telescopic sau miniîncărcătoare, iar aplicaţiile includ: sortare fină, aerare şi omogenizare.

În 2010, producătorul britanic BAV Crushers de ataşamente hidraulice pentru demolări lansa prima sa gamă de cupe de concasare, iar doi ani mai târziu, în 2012, aducea pe piaţă şi prima gamă de cupe de sortare. Toate componentele produselor sale sunt fabricate in-house, folosind oțeluri Hardox de înaltă calitate. Nu mai departe de anul trecut, două din cele trei game principale de produse BAV (printre care şi cupele de concasare) au fost acreditate pentru programul global „Hardox In My Body”. Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortare

Filozofia BAV urmăreşte să permită reciclarea deșeurilor din cărămidă, beton și piatră chiar şi în cele mai compacte şantiere, pornind de la cinci motive de bază: reducerea costurilor, timp mai scurt, mediu (conservarea resurselor naturale şi limitarea cantităţii de deşeuri), spaţiu (chiar şi pe șantiere mici) şi legislaţie (diferite taxe implicate).
Gama de cupe de concasare BAV CB cuprinde cinci modele ce îi permit unui excavator între 2,5 şi 25 t să producă agregate de diferite dimensiuni. Ele pot fi cuplate fie la un sistem hidraulic auxiliar de tipul two-way (circuit standard pentru ataşamente), fie la un circuit de bază pentru ciocan hidraulic, prin intermediul unei supape Auto-Crush. Tot cinci modele cuprinde şi gama de cupe de sortare BAV RS, folosite pe excavatoare cu capacităţi între 1,5 şi 14 t.

Un alt jucător important în această piaţă este producătorul austriac HARTL. Calitatea produselor îl păstrează în topul producătorilor de cupe concasoare, anul trecut aducând la Bauma două dintre modelele sale de succes, HBC950 şi HBC1250. În total, gama Hartl cuprinde patru cupe de concasare şi patru de sortare. Compania austriacă, ce poartă moştenirea familiei Hartl, are o experienţă de peste 85 de ani în această industrie şi de peste 40 de ani inovează în domeniul concasării rocilor şi al sortarii, iar din august 2010 a fost achiziţionată de către Atlas Copco. Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortare

Aplicând propria tehnologie pe o structură extrem de robustă şi compactă, Hartl a reuşit să integreze un concasor cu fălci într-o cupă de excavator, oferind performanțe ridicate în concasarea şi separarea rocii naturale şi în reciclarea materialelor pe şantier. Datorită mișcării Hartl Quattro, aceste concasoare oferă o performanță medie ridicată și un randament bun, precum și un produs finit de calitate, cu un procent minim de material supradimensionat. Iar costurile de funcționare sunt reduse. Poate de aceea, în 2013, Hartl a fost distinsă cu Red Dot Design Award pentru una dintre cupele sale. Cu noua generație de cupe de concasare şi sortare, Hartl spune că oferă operatorilor din industria de procesare a materialelor „o soluție pentru concasarea şi sortarea flexibilă, mobilă și economică.”

Compania olandeză HYDRARAM afirmă despre cupele sale că sunt special proiectate pentru concasarea betonului şi a cărămizilor pe şantiere şi pretinde că este primul producător de acest tip de pe piaţă. Dar pentru produsele sale există şi alte aplicaţii posibile, de la demolare la lucrări de construcţii în general; reabilitarea deșeurilor industriale și urbane; procesarea materialelor în cariere; sectorul terasamentelor și de lucrări de drumuri; cariere; reabilitare mediului şi concasarea de rocă naturală.

Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortare

Cele cinci modele din Seria HCB sunt disponibile pentru excavatoare cu capacităţi operaţionale între 12 şi 55 t şi pot concasa orice tip de deşeu din demolări. Cupele pot folosi circuitele excavatoarelor la care se cuplează ciocanele hidraulice, iar dimensiunea materialului rezultat este reglabilă.
Gama de cupe de sortare este grupată sub Seria HSB şi include 9 modele ce pot echipa utilaje cu capacităţi între 1,5 şi 40 t pentru aplicaţii precum: sortarea primară a deşeurilor din demolări, cernere şi umplerea cu material a şanţurilor, sortarea pietrişului etc. Şi acestea se pot cupla la circuitele excavatoarelor pentru ciocane hidraulice.

Din 2001 încoace, MB Crusher oferă cea mai mare gamă de cupe de concasare la nivel mondial, pentru excavatoare, miniîncărcătoare, buldoexcavatoare şi încărcătoare frontale. Cu o experienţă de peste 60 de ani în excavare, lucrări de drumuri, carieră și sectoarele de demolare, familia Azzolin – cea care deţine brandul MB – a văzut potenţialul unui echipament de concasare aplicabil pe excavatoare. Astfel au reuşit să înlocuiască tradiţionalul concasor, ceea ce a dus la prima cupă de concasare brevetată şi lansată în producţia de serie. Compactă şi flexibilă, cupa BF 90.3 a fost modernizată de-a lungul timpului şi a devenit tot mai puternică, iar anul acesta MB a lansat ce-a de-a patra generaţie a acestui model. BF90.3 S4 îşi păstrează neschimbaţi parametrii de performanţă, indiferent de tipul de materiale inerte cu care lucrează. Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortare

În prezent, MB oferă un total de 19 cupe de concasare şi sortare, pregătite pentru utilaje cu greutăţi operaţionale între 2.8 şi +70 tone. Noile cupe de concasare BF sunt acum mai compacte şi au un balans mai bun în faza de colectare/încărcare. Gura cupelor a fost extinsă, mărind suprafaţa de strivire şi crescând productivitatea, iar datorită sistemului de suprimare a prafului, separatorului de obiecte metalice şi zgomotului redus la impact, pot fi folosite pe orice şantier de construcţii, chiar şi în zone rezidenţiale.
Anul trecut, la Bauma Munchen, MB a prezentat în premieră cupa de sortare MB-LS220, pentru încărcătoare frontale şi buldoexcavatoare cu greutăţi operaţionale între 12 şi 35 t, după ce cu două luni înainte lansase un model mai mic, MB-LS170, pentru utilaje între 6,5 şi 11 t, ideală pentru sortarea materialului natural, în stadiul de pre- sau post-concasare.

Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortareUn alt nume finlandez în domeniul cupelor de sortare este REMU. Primele prototipuri fabricate au fost la începutul anilor ʹ90, iar primele cupe de sortare sub marca Remu au fost comercializate în 1997. Acestea sunt echipamente multifuncţionale folosite în aplicaţii de umplere cu material, amestecare, sortare şi concasare. În majoritatea aplicațiilor, este mai eficient și mai economic ca materialele să fie mai întâi sortate. Cupa de concasare sortare pot fi folosită pentru mărunţire și concasare ușoară. Folosind rotoare spirală, Remu oferă un nou tip de sortare în condiții dificile. Cu acest design patentat, sortarea și concasarea se pot face chiar mai eficient.
Cupele Remu sunt ataşabile la excavatoare sau încărcătoare frontale şi sunt fabricate din oţel Raex, foarte rezistent la uzură, produs de Ruukki. Gama de cupe de sortare include seriile EL, EP, EE şi EX, ce însumează 11 modele, cea mai mare cupă având un volum de 5,5 m³ şi o masă de 4,5 t.

Un alt jucător de pe piaţa ataşamentelor hidraulice este compania italiană SIMEX, fondată în 1991 şi care are acum un portofoliu vast, de la freze cu tambur sau plăci compactoare vibratoare până la cupe de concasare şi sortare sau săpătoare de şanţuri. Gama de cupe de concasare este concepută pentru a reduce volumul de agregate direct pe şantier. Sistemul rotorului este ideal pentru sfărâmarea betonului armat și a deşeurilor din demolări și nu este afectat de prezența fierului, de rocă, pământ, părți deformabile sau de materiale umede. Astfel, familia de cupe de concasare CBE pentru excavatoare între 8 şi 55 t este alcătuită din 5 modele, cea mai mare fiind CBE 50. De asemenea, modelele CB destinate utilizării pe încărcătoare frontale, miniîncărcătoare sau buldoexcavatoare sunt tot în număr de cinci. Incursiune în lumea cupelor de concasare și sortare

Grație mecanismului lor patentat, cupele de sortare Simex VSE pentru excavator pot regla hidraulic distanța tamburului pentru a varia dimensiunea materialului cernut în doar câteva secunde. Tmburii sunt compuşi din elemente cu discuri diferite, ale căror viteze periferice diferite generează o rotaţie intensă a materialului sortat, rezultând producții mai mari. Totodată, elementele de sortare sunt ușor interschimbabile, iar datorită formei de cupă standard, VSE facilitează și simplifică încărcarea materialului. La modelul VSE40, mecanismul brevetat îi permite operatorului să modifice dimensiunea materialului sortat direct din cabina utilajului, printr-o apăsare de buton, în contrast cu produsele standard care necesită un timp mai mare pentru schimbarea setărilor. Cupele de sortare Simex sunt disponibile în 3 modele (pentru excavator).

MEq
By MEq martie 2, 2017 13:58