Good Design Awards 2017, categoria utilaje

MEq
By MEq decembrie 19, 2017 01:03

Good Design Awards 2017, categoria utilaje

De 67 de ani, GOOD DESIGN este un reper de excelență și inovatie în design. Accentul programului GOOD DESIGN este pus pe designul de calitate în cea mai înaltă formă, funcționalitate și estetică – un standard dincolo de produsele obișnuite de consum și grafică. După ce, în vară, v-am prezentat câștigătorii Red Dot Award, la secțiunea „commercial vehicles” (acordat în Europa), revenim acum cu un alt premiu de prestigiu, de data aceasta de peste Ocean.

Stația mobilă de asfalt iNova 2000
Tehnologie inovatoare într-un design avangardist. Această generație de stații mobile pentru mixturi asfaltice, simplificată semnificativ, garantează diverse opțiuni de configurare datorită noii sale modularități. Este destinată pentru dezvoltarea infrastructurilor de transport în emisfera sudică. iNova 2000 (marcă a Grupuului Wirtgen) impresionează în special în zonele cu climat extrem prin tehnologia și capacitatea sa de procesare, claritatea și ușurința operării, incluzând o nouă interfață ”man-machine” intuitivă.

Instalația este concepută pentru a fi operată de o singură persoană. Capacitatea de producție este de circa 200 t/h, stația fiind destinată pentru proiectele pe distanțe lungi, precum autostrăzile. Pentru prima dată, designul respectă reglementările privind mediul, transportul și siguranța din toate țările de implementare respective. Un nou concept de filtru reduce emisiile de praf cu aproape 100% în procesul de filtrare, iar noul concept de arzător reduce considerabil consumul de combustibil cu până la 18%.

Noua serie G de încărcătoare frontale Case
Cabina noii generații de încărcătoare frontale CASE din seria G stabilește noi standarde în ceea ce privește confortul și siguranța în exploatare. Fiecare element al cabinei a fost proiectat pentru a oferi senzația că te afli într-un automobil cu performanțe industriale, datorită stilului îmbunătățit, confortului superior, inovației practice și tehnologiei intuitive.

Designul asigură cea mai bună vizibilitate în clasa sa, cu un parbriz dintr-o singură bucată care oferă o vedere panoramică neobstrucționată în față; mai multe oglinzi convexe retrovizoare, display-ul ce afișează imagini din spate, capota îngustă a motorului și sistemul de dezaburire oferă o vizibilitate excelentă în spate; iar pachetele de lumini de lucru cu LED oferă o vizibilitate excelentă în caz de lumină scăzută. Cabina suspendată, prevăzută cu scaun premium cu suspensie activă, împreună cu poziționarea motorului în spatele mașinii, reduc zgomotul (cu până la 69dB) și vibrațiile pentru operator. Alegerea scaunelor ergonomice, complet reglabile, încălzirea scaunelor, comenzile ergonomice, cotiera scaunului, toate sunt proiectate pentru un confort superior de operare și pentru a reduce oboseala.

Interiorul cabinei a fost proiectat pentru a maximiza spațiul, oferind în același timp o capacitate adecvată de depozitare, după cerințele clienților. Sistemul de direcție cu joystick (proiectat ergonomic) îi oferă operatorului o stație de operare simetrică pentru a controla funcțiile încărcătorului și direcția mașinii, ceea ce reduce mai mult oboseala, în special în cazul aplicațiilor repetitive și de mare producție. Sistemul de control automat al climei HVAC asigură o temperatură ideală în cabină. Eficiența filtrării primare și a recirculării aerului înlătură 99% din particule, protejând operatorul. Interfața de control premium cu afișaj color de 8″ cu cameră video spate integrată oferă o navigare intuitivă prin informațiile și setările mașinii.

Camionul articulat John Deere 310E
310E ADT este construit pentru performanță în lucrări minere, de carieră, construcții de drumuri și alte aplicații mobile de mari dimensiuni. John Deere a însărcinat compania Designworks să reproiecteze complet linia de camioane articulate. La aceste mașini, forța, robustetea și durabilitatea sunt atribute cheie ale succesului. Liniile puternice și proporțiile totale îi conferă o poziție activă și determinare.

Limbajul de design utilizat în dezvoltarea modelului 310E este implementat pe toate utilajele de construcții John Deere, asigurând un aspect consistent pentru întreaga familie de produse. Fabricate folosind tehnologie de ultimă oră în Davenport, Iowa, ADT-urile din seria E sunt extrem de fiabile și sigure. Posibilitatea servisării de la nivelul solului, cabina mai silențioasă, presurizată (proiectată de Deere / Designworks) și suspensia adaptivă sunt caracteristici standard ale utilajului. Alte funcții includ diagnosticarea la bord, blocarea automată a diferențialului, monitorizarea presiunii în anvelope și cântărirea sarcinii utile la bord. Toate pentru a crește productivitatea și timpul de funcționare, menținând scăzute costurile de operare.

Încărcătorul forestier John Deere 3756G
Încărcătorul pe șenile 3756G este un model robust și eficient în gama John Deere Forestry, îmbunătățind productivitatea, timpul de funcționare și caracteristicile de operare în unele dintre cele mai dure condiții de lucru. Designul utilajelor forestiere John Deere comunică forță și funcționalitate fizică, asigurând operatorilor putere, durabilitate și longevitate pentru utilaje.

Cabina înaltă crește vizibilitatea și întărește percepția de siguranță. Capota spate a motorului este armată cu tablă din oțel de 6-8 mm grosime pentru o securitate maximă în mediul ostil al exploatărilor forestiere. Nenumăratele ore de studii în realitatea virtuală și testarea în teren au condus la obținerea unei vizibilități optime – ferestrele din policarbonat extinse până în zona picioarelor (podea) îmbunătățesc vizibilitatea șenilelor și a zonei de lucru în aplicațiile de încărcare a buștenilor.

Încărcătorul frontal HMK 640 WL și autogrederul HMK 600 MG
Proiectat de Hidromek Design Studio, încărcătorul frontal HMK 640 WL reprezintă noua identitate de produs a Hidromek și depășește tendințele actuale prin liniile moderne și aspectul îndrăzneț. Acesta a fost dezvoltat după o evaluare atentă a cerințelor operatorilor și a condițiilor extreme de lucru în mine și cariere. Capota monobloc a motorului oferă condiții mai bune de întreținere și service. Joystick-urile electronice cu consolă reglabilă ușurează operarea, comparativ cu modelele similare. Toate setările și informațiile pot fi afișate pe un ecran LED, iar cabina este certificată ROPS / FOPS.

HMK 600 MG este un autogreder de 18 tone cu o lamă de 4.3 metri lungime și un motor puternic turbo-diesel de 187 – 214 hp. Motorul, supapa de control electro-hidraulic, joystick-urile și transmisia automată sunt conectate printr-un sistem CAN bus și asigură o eficiență ridicată pentru toate operațiile de lucru. Cea mai notabilă caracteristică a acestui vehicul sunt joystick-urile complet electronice ce controlează ușor toate operațiile de lucru; totuși, este posibil și controlul vehiculului prin intermediul volanului, dacă este necesar. Grație designului cabinei cu unghiuri special calculate, operatorul are o vizibilitate bună asupra lamei.

MEq
By MEq decembrie 19, 2017 01:03