Cel mai nou şi mai mare încărcător forestier din gama Doosan: DX380LL-5

MEq
By MEq September 21, 2016 22:17

Cel mai nou şi mai mare încărcător forestier din gama Doosan: DX380LL-5

Ca răspuns la cererea în creştere pentru un încărcător forestier de categorie mai mare, Doosan adăugat recent în gama sa un al treilea model. Cu o putere de 318 hp, noul DX380LL-5 este un utialaj forestier destinat profesioniștilor de pe pieţele nord-americane, pentru operaţiuni de manipulare și încărcare a buştenilor.

Asemenea celorlalte două încărcătoare Doosan (DX225LL-5 și DX300LL-5), modelul DX380LL-5 a fost proiectat pentru aplicații forestiere solicitante. Cântărind aproximativ 51 t, este primul încărcător Doosan din această clasă de greutate. Deoarece în operațiunile de exploatare forestieră producția este un criteriu esențial, DX380LL-5 oferă un cuplu de rotaţie ridicat și o deschidere a braţului la nivelul solului de aproximativ 13,5 m. De asemenea, foarte importantă este siguranţa utilajului pe durata funcţionarii, motiv pentru care DX380LL-5 include componente foarte rezistente şi sisteme de protecţie specifice acestui tip de aplicaţii.

Braţul, balansierul, cilindrii şi protecţiile laterale ajută maşina să facă faţă condiţiilor dure de lucru şi minimizează timpii de nefuncţionare. Trenul de rulare lat şi înalt îi asigură utilajului o gardă la sol ridicată. În dotarea standard, încărcătorul dispune de cabină special concepută pentru aplicaţii forestiere, precum şi de cameră retrovizoare, pentru o vizibilitate optimă a zonei de lucru.

MEq
By MEq September 21, 2016 22:17