Bergerat Monnoyeur România continuă proiectul „Școala Operatorilor”

MEq
By MEq August 27, 2018 20:43

Bergerat Monnoyeur România continuă proiectul „Școala Operatorilor”

Bergerat Monnoyeur România a obținut recertificarea pentru organizarea programului de specializare Mașinist la Mașini pentru Terasamente. Până în prezent, peste 100 de operatori au fost instruiți și au absolvit acest program unic pe piața românească, pentru că oferă (pe lângă conceptele teoretice predate) practică pe utilajele de construcții, în condiții de șantier. Școala Operatorilor anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru sesiunea de cursuri care începe în luna octombrie 2018.

După cum ”practica fără teorie este oarbă”, tot la fel și teoria fără aplicație practică e insuficientă, mai ales când vorbim despre utilaje dotate cu tehnologii de ultimă generație, menite să facă munca operatorilor mult mai eficientă și mai ușoară. Deși companiile de construcţii fac anual investiţii de ordinul sutelor de mii de euro pentru achiziţia de utilaje și echipamente tot mai performante, care să consume mai puţin și să aibă o productivitate ridicată, deseori contribuția factorului uman la buna desfășurare a unui proiect este ignorată. Un operator bine pregătit va obţine întotdeauna rezultate mai bune decât unul pregătit insuficient, indiferent dacă ne referim la calitatea lucrării, la costurile de execuție sau la timpul de realizare al acesteia.

Pentru a răspunde acestei nevoi de piață, Bergerat Monoyeur anunță continuarea Școlii Operatorilor cu programul de specializare pentru ocupația: Mașinist la Mașini pentru Terasamente – cod COR 834201. Cursul se derulează pe parcursul a 4 săptămâni, implicând 100 de ore de formare teoretică și practică, instruirea derulându-se la sediul Bergerat Monnoyeur din Mogoșoaia sau Timișoara. Compania anunță acum deschiderea înscrierilor pentru sesiunea care va avea loc în luna octombrie. Cursanții vor fi implicați în activități de pregătire teren, excavare, săpare de șanțuri, încărcare de material, nivelare și toate celelalte sarcini de lucru obișnuite pe un șantier.

”Avem 3 traineri acreditaţi care predau 35 de ore de teorie, pe baza manualelor, și 65 de ore de practică pe utilaje și simulatoare. În România suntem singura companie de formare care oferă practică în condiţii de șantier, cursanţii având la dispoziţie atât simulatoare performante, cât și circa 10 utilaje diferite (între 5 și 25 tone). De altfel, examenul final conţine proba scrisă – test grilă – și proba practică și se susţine în faţa unor specialiști externi desemnaţi de comisia de autorizare de la Autoritatea Naţională pentru Calificări”, a declarat Liviu Neagu, director general Bergerat Monnoyeur România.

Încă din 2014, Bergerat Monnoyeur România, reprezentant al mărcii Caterpillar pe piața locală, a deschis Școala Operatorilor, fiind acreditată de către Ministerul Educaţiei Naţionale și Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice să susţină cursuri de specializare pentru ocupaţia „Mașinist la Mașini pentru Terasamente”. Investiția în formarea personalului este cea care poate face diferența pe termen mediu și lung, întrucât chiar dacă pe termen foarte scurt poate fi considerată o economie, pe termen lung sigur va însemna o pierdere dacă luăm în calcul tendința contractorilor de a impune limite de timp și buget celor care execută lucrările.

”Aș compara exploatarea corectă a unui utilaj pe șantier cu Formula 1. Majoritatea dintre noi conducem de ani buni, însă nu am face faţă pe un circuit. Operatorul, ca și pilotul de curse, trebuie să simtă mașina, trebuie să știe cât și cum să ceară, ca să obţină performanţă. Un operator care beneficiază și de pregătire teoretică va ști să comunice altfel atât cu utilajul, cât și cu „echipele de la standuri”. Astfel, mecanicii vor depista rapid și eficient ceea ce trebuie remediat sau îmbunătăţit, iar operatorul va putea trata lucrarea corespunzător și în cel mai scurt timp. În ultimii ani, lucrările de construcții devin din ce în ce mai rafinate, mai pretențioase, uneori se lucrează cu materiale sensibile, iar operatorii calificați de utilaje sunt cei care, în condiţii normale de piaţă, pot face diferenţa la sfârșit de an între profit și pierdere”, a mai spus Liviu Neagu.

Mai multe detalii și impresii video despre Școala Operatorilor Bergerat Monnoyeur găsiți pe YouTube sau online, AICI.

MEq
By MEq August 27, 2018 20:43