Comansa își extinde gama de macarale turn de mare capacitate cu un nou model flat-top în trei versiuni

MEq
By MEq septembrie 3, 2018 14:14

Comansa își extinde gama de macarale turn de mare capacitate cu un nou model flat-top în trei versiuni

Comansa, unul dintre producătorii de macaralele turn de referință mondială, lansează pe piață un nou model conceput să lucreze în proiecte care necesară ridicarea de sarcini mari. Noua macara 21LC1050 vine în trei versiuni de sarcină maximă (de 25, 37,5 și 50 t) și poate avea o rază cuprinsă între 30 și 80 m, cu configurații la fiecare 5 m. În plus, este disponibilă o configurație opțională de braț care permite o rază specială de 85 m.

Caracteristicile de sarcină, raza și mecanismele modelului 21LC1050 îl fac ideal pentru a avea rezultate optime în proiecte industriale sau miniere mari, precum și pentru construcția de clădiri cu structuri prefabricate și structuri din oțel de mare tonaj.
Designul părții rotitoare (orizontală) a lui 21LC1050 este similar cu cel al modelelor de succes 21LC750 și 21LC660. În locul unui element de vârf, brațul și contrabrațul se îmbină direct pe partea rotitoare, ceea ce permite o asamblare mult mai rapidă și mai sigură. De asemenea, 21LC1050 împarte multe dintre secțiunile de braț și contrabraț cu „modelele înfrățite mai mici” 21LC750 și 21LC660, optimizând investiția clienților care dețin deja aceste modele.

Printre noutățile prezente pe modelul 21LC1050 se află designul contrabrațului, care, la fel ca brațul, permite numeroase configurații diferite pentru a se adapta mai bine nevoilor fiecărui șantier. Raza contrabrațului cât mai scurtă posibil evită eventualele interferențe cu clădirile sau alte macarale prezente în același proiect, sporind astfel siguranța. Structura completă a contrabrațului constă din 5 elemente modulare care permit până la 6 configurații diferite. Astfel, atunci când macaraua este asamblată cu o rază maximă de 80 m, raza contrabrațului este de 31 m, fiind capabilă să se reducă, de exemplu, la 27 m, atunci când brațul este de 50 m, sau la 21 m, când raza este de 30 m. În plus, raza contrabrațului în toate configurațiile sale poate fi redusă suplimentar cu un metru, dacă se flosesc contragreutăți din oțel, oferite ca element opțional.

21LC1050 se ridică pe o nouă secțiune de turn, cu o lățime de 2,5 m, compatibilă cu celelalte porțiuni ale turn de la Comansa. De fapt, această secțiune, denumită D36B, va deveni standardul celorlalte modele Comansa cu secțiuni similare, precum 21LC750 sau LCL700 luffer (cu vârf înclinat). În versiunea sa cu unghiuri de fixare, 21LC1050 atinge o înălțime de 73,3 m, depășind 98 m atunci când este combinată cu alte secțiuni de lățime mai mare de la Comansa.

Cablul de ridicare de pe 21LC1050 este compactat și are numai 20 mm în diametru, ceea ce permite ca toate mecanismele de ridicare să aibă tamburi de cablu de mare capacitate. Mecanismul standard, de 65 kW, are o capacitate de 720 m de cablu și atinge viteze de până la 166 m/min (în versiunile de 25 și 37,5 t) și de 83 m/min (în versiunea de 50 t). Pentru proiectele în care sunt necesare viteze mai mari (până la 300 m/min), sunt disponibile și două mecanisme opționale de 110, respectiv 132 kW, precum și posibilitatea de a fi livrate cu tamburi Lebus cu o capacitate de 1.570 m de cablu.

Datorită sistemului de cărucior Comansa „single-double” cu schimbarea automată a dispunerii pe ramuri, macaraua 21LC1050 are întotdeauna o diagramă de sarcină optimizată. Când lucrează cu căruciorul simplu (sau frontal), macaraua își îmbunătățește capacitatea de încărcare la vârf și atinge viteze mai mari de ridicare. Cu caruciorul dublu (față + spate), macaraua poate lucra cu cele mai grele sarcini. În acele proiecte în care sunt ridicate în mod constant sarcini mari, iar macaraua nu necesită schimbarea dispunerii pe ramuri, versiunea de 50 t are un cărucior simplu ca element opțional.

Asemenea celorlalte modele Flat-Top de la Comansa, modelul 21LC1050 este dotat standard cu sistemul PowerLift, care îi permite să-și îmbunătățească diagrama de sarcină cu 10%, fără a depăși capacitatea nominală. Astfel, dacă sarcina la vârful bratului, la modelul de 25 t, este de 10.800 kg, atunci când operatorul acționează sistemul PowerLift din comenzi, sarcina maximă la vârf crește la 11.880 kg.

Tot o noutate pe 21LC1050 este și colivia pentru cățărare (sistemul de adăugare a tronsoanelor de turn), J3-20. Acest sistem hidraulic este compatibil cu alte modele de la Comansa, precum LCL700, și are o forță de împingere de 200 t, mai mare decât orice alt sistem de cățărare hidraulic Comansa pentru tronsoane de turn de 2,5 m. În plus, această colivie de cățărare aduce și alte noutăți, deoarece accelerează procesul de cățărare și reduce timpul de asamblare.

Modelul 21LC1050 este dotat standard cu noua cabină CUBE în versiunea XL, cea mai spațioasă de la Comansa. Această cabină, care a fost distinsă cu prestigiosul premiu „If” pentru design, asigură o mare productivitate datorită părții frontale din sticlă și oferă operatorului un confort deosebit.
Datorită sarcinii maxime de 50 t, 21LC1050 devine macaraua cu cea mai mare capacitate din seria de succes 2100 de la Comansa, alcătuită în întregime din modele flat-top de mare tonaj. În întreaga gamă, această macara este depășită doar de modelul cu braț înclinat (luffer) LCL700, cu o sarcină maximă de 64 t, și de modelele Flat-Top 30LC1100 și 30LC1450, care au sarcini maxime de 64, respectiv 90 t.

MEq
By MEq septembrie 3, 2018 14:14