Caterpillar Rescrie Regulile șantierului la Bauma 2019

MEq
By MEq aprilie 7, 2019 21:30

Caterpillar Rescrie Regulile șantierului la Bauma 2019

Caterpillar și distribuitorul său german, Zeppelin Baumaschinen GmbH, vor expune la München o gamă largă de utilaje, tehnologii și servicii. „Rewrite the Rules” este tema Caterpillar, iar produsele expuse subliniază eficiența și rentabilitatea pe care utilizatorii de echipamente le câștigă atunci când lucrează cu Caterpillar – un partener ce oferă clienților cea mai extinsă gamă de mașini, cea mai bună conectivitate pentru managementul utilajelor și al șantierelor, precum și cea mai avansată tehnologie pentru creșterea eficienței consumului de combustibil. Prin resursele sale, Caterpillar oferă clienților puterea și curajul de a „rescrie regulile” șantierului.

La târg, Caterpillar va expune nu mai puțin de 64 de utilaje, dintre care 20 sunt noi lansări – cele mai multe produse noi prezentate de Caterpillar vreodată la o expoziție Bauma, la München.

Construcții și infrastructură
Ilustrând profunzimea gamei sale de mașini, Caterpillar aduce noile modele D6, disponibile într-o ofertă largă de configurații și tehnologii actualizate pentru versatilitatea și performanța „next level”. D6 XE este primul buldozer din lume cu transmisie electrică de mare putere, ce oferă o eficiență de combustibil cu până la 35% mai bună decât predecesorul său, D6T. De asemenea, încărcătoarele pe roți ilustrează alegerea Caterpillar – nu doar o gamă largă de dimensiuni de model, ci și de design al trenului de rulare. Vor fi expuse modelele 950 GC, 950M, 962M waste handler, 986K și 992K, plus câteva modele XE – 966M XE, 972M XE și 988K XE.

Opțiunile Caterpillar continuă cu excavatoarele Cat Next Generation – noile 330 GC, 330 și 336. Alte utilaje expuse vor fi: încărcătorul pe șenile 973K; excavatoarele 325F, 340F UHD (configurație UHD) și 390F. Excavatoarele pe roți vor fi reprezentate de modelele: M314F, M315F, M317F și M318F. Acestora li se alatură excavatoarele pentru manipularea materialelor MH3024 și MH3026.

Building Construction Products (BCP)
Vor fi expuse și cinci noi miniexcavatoare hidraulice Cat Next Generation din gama BCP – 301.5, 301.6, 301.7 CR, 301.8 și 302 CR – proiectate pentru a oferi cea mai bună performanță, versatilitate, siguranță, confort și accesibilitate în cele mai mici pachete posibile pentru clasa de la 1 la 2 tone. Gama de miniexcavatoare Cat Next Generation continuă cu trei noi modele în categoria de 7-10 tone – 308 CR VAB, 309 CR și 310.

Conceptul de încărcător compact pe roți, modelul cu emisii zero 906 alimentat de un acumulator litiu-ion, cu transmisie electrică, e proiectat pentru a oferi clienților posibilitatea de a alege. Alte utilaje în secțiunea BCP sunt: încărcătoarele pe roți 907M, 908M, 918M cu configurație pentru manipularea deșeurilor, 926M (într-o configurație pentru agricultură) și 938M; un buldoexcavator (444); miniîncărcătorul pe șenile 226D; încărcătorul compact pe șenile 259D; și manipulatorul telescopic TH408.

Conectivitate
Pentru o eficiență optimă, rentabilitate și protecția mașinilor, proprietarii de utilaje trebuie să știe în permanență locația și performanțele mașinilor lor. Sistemul telematic Cat Product Link colectează date de la mașini (de orice tip și orice marcă), inclusiv localizarea, pornirea/oprirea motorului, orele de lucru, consumul de combustibil și alertele codurilor de diagnosticare. Pentru urmărirea orelor de funcționare și localizarea uneltelor de lucru a fost introdus noul tool PL161. Aceste informații sunt disponibile printr-un site securizat, Cat VisionLink, conform cu standardele ISO.

Tot o noutate la Bauma va fi și aplicația Cat App, care permite utilizatorilor accesul de la distanță la datele telematice. De asemenea, este nouă și suita de tehnologii Cat Connect, care oferă diagnostice la distanță și actualizări de software. Cat Remote Services include două oferte cheie – Remote Troubleshoot și Remote Flash.

Camioane miniere și Off-Highway
Pentru utilizatorii de camioane off-highway, la stand va putea fi văzut 777G, un camion rigid de 90 mt cu un motor Cat C32 de 945 hp net (704 kW) US Tier 2. Noul camion are o cabină raconfigurată care poziționează scaunul operatorului pe partea stângă, împreună cu o nouă consolă cu manetă integrată pentru basculare. Camioanele articulate Cat vor fi reprezentate de către modelul complet reproiectat 730 (cu o masă cu 22% mai mică decât predecesorul său, 730C, păstrând totuși 98% din capacitatea lui). Noul camion dispune de controlul automat al tracțiunii, basculării și retarderului, precum și de sistemul Caterpillar Stability Assist.

Tot aici va putea fi văzută și stația de control la distanță a buldozerului D8T. Cu numeroase niveluri de control și chiar cu operare semiautonomă, funcția Cat Command pentru buldozer este disponibilă în două configuații: consola ce poate fi purtată de către operator sau stație de operare la distanță. Pentru sectorul mineritului subteran, Cat va expune noul încărcător subteran R1700, cu o sarcină utilă de 15 t (cu 20% peste modelul anterior) și forțe de rupere ridicate.

Asfaltare, compactare și frezare
AP555F este un finisor de asfalt pe șenile de cauciuc din clasa medie, care excelează în construcțiile de autostrăzi, străzi și lucrări urbane. AP555F înglobează o tehnologie de control avansată și ușor de utilizat, precum și grinzi cu încălzire rapidă SE50 VT ce cresc productivitatea mașinii și a echipajului. Utilajul dispune de trenul de rulare exclusiv Cat Mobil-Trac cu șenile din cauciuc, care asigură o viteză mare de deplasare, o excelentă flotabilitate, o tracțiune superioară și o mobilitate optimă.

Tot aici se vor găsi și compactoarele vibratoare de sol CS12 GC, CS44B și CS66B – echipate cu sistemul Cat Compaction Control ce oferă tehnologia de măsurare a compactării și cartografiere prin satelit, pentru o consistență mai bună și o compactare uniformă. Nu în ultimul rând, aici se va regăsi și freza de asfalt la rece PM310 – modelele din seria PM 300 sunt proiectate pentru șantiere mici și medii și au trei mărimi de tambur, tren de rulare pe roți sau șenile și articulație pentru piciorul din dreapta spate, pentru frezarea la bordură.

Motoare și grupuri electrogene
Vor fi expuse și motoare industriale conforme cu standardele de emisii Stage V, inclusiv C2.2, C3.6 și C4.4, precum și nouă unitate industrială C13B și C27. De asemenea, și motoarele C7.1 și C9.3B. Grupul electrogen XQP100 poate îndeplini standardele de emisii Stage IIIA sau poate furniza performanțe reduse la un consum mic, pentru clienții din teritoriile nereglementate.

Unelte de lucru și GET (Ground Engagement Tools)
Caterpillar își extinde gama de unelte de lucru odată cu noile ciocane hidraulice silențioase GC, cu rotorul basculant TRS23, precum și cu multiprocesoarele pentru demolări MP332 (montate pe 340F UHD) și MP345. Noul model S3050 va reprezenta gama de foarfece Cat. Totodata, Caterpillar introduce Cat Product Link Locator PL161 – care urmărește orele de funcționare și locația uneltelor de lucru. Începând cu jumătatea anului 2019, PL161 va fi standard pe majoritatea uneltelor de lucru Cat pe excavatoarele de la 11 tone in sus.

Cat Advansys este noua generație de piese de uzură (Ground Engagement Tools) pentru încărcătoare frontale pe roți și excavatoare, asigurând o instalare ușoară, fără ciocan, o durată de viață mai mare a vârfurilor și o penetrare mai bună pentru o eficiență optimă a consumului de combustibil. Pentru alegerea corectă a vârfurilor în fiecare aplicație, indiferent dacă este necesară o penetrare excelentă sau de vârfuri rezistente la abraziune, a fost dezvoltată o gamă de șapte opțiuni diferite de vârf.

Yellowmark
Yellowmark, un brand Caterpillar, oferă proprietarilor de utilaje Cat o alternativă la piesele originale Cat și piesele reconstruite Cat, alternativă ce echilibrează fiabilitatea și confortul la un cost mai mic. Oferta Yellowmark include acum peste 6.000 de piese de reparații și înlocuire, ce acoperă: elemente de transmisie, motoare, sisteme hidraulice, piesele de uzură și trenul de rulare pentru peste 500 de modele Cat.

MEq
By MEq aprilie 7, 2019 21:30