Case a sărbătorit cea de-a 175-a aniversare alături de angajați, demnitari și membri ai familiei Case

MEq
By MEq iunie 26, 2017 19:57

Case a sărbătorit cea de-a 175-a aniversare alături de angajați, demnitari și membri ai familiei Case

Luna aceasta, Case Construction Equipment a sărbătorit cei 175 de ani ai mărcii Case în Racine, Wisconsin, în cadrul unei ceremonii la care au participat 800 de angajați, precum și demnitari locali, aleși oficiali și descendenți ai familiei Case.

Compania a fost înființată în 1842, în apropiere de Rochester, Wisconsin și se numea inițial Racine Threshing Machine Works Company. În timp a devenit unul dintre cei mai reprezentativi producători mondiali de echipamente pentru construcții și agricultură. Printre cei care au luat cuvântul la eveniment s-au aflat Paul Ryan, Speaker în Camera Reprezentanților, în actuala administrație de la Casa Albă; Richard Tobin, CEO – CNH Industrial; și Kaleb Jerome Case, strănepotul fondatorului companiei și al membrului „Hall of Fame” al Asociației Producătorilor de Echipamente, Jerome Increase (J.I.) Case.

„2017 este cea de-a 175-a aniversare a călătoriei lui Jerome Increase Case în Racine și începutul moștenirii lui și a noastră totodată. Nu fiecare companie ajunge să sărbătorească 175 de ani și merită să ne gândim că aceasta este o companie cu o istorie și rădăcini profunde. Celor prezenti și colegilor noștri din Racine și de pretutindeni vreau să vă mulțumesc pentru faptul că v-ați făcut partea pentru a continua acest avânt”, a spus Richard Tobin.

„Vin aici încă din 1998, iar să călătoresc prin țară și prin lume și să văd aceste echipamente peste tot ne face mândri de ceea ce faceți. Reputația voastră ca producător de utilaje de înaltă clasă pentru industria construcțiilor și agricolă este cunoscută – vă mulțumim pentru că ne faceți mândri și felicitări pentru această moștenire fantastică de 175 de ani”, a declarat congressman-ul Ryan.

Nu în ultimul rând, Kaleb Case, urmașul fondatorului Case, a afirmat: „Pasiunile lui J.I. au fost puterea, viteza și durabilitatea. Dragostea lui pentru utilaje l-a determinat să construiască. Am o copie a scrisorii pe care a scris-o soției sale, Lydia. Tocmai livrase ultimul utilaj dintr-o serie de doisprezece mașini și se plângea că va da faliment – nimeni nu voia să mai cumpere utilaje. Wow! Ar trebui să fie astăzi aici.”

MEq
By MEq iunie 26, 2017 19:57