BKT își prezintă gama de anvelope pentru iarnă

MEq
By MEq ianuarie 28, 2018 17:28

BKT își prezintă gama de anvelope pentru iarnă

Terenuri umede, înzăpezite sau înghețate? BKT, unul dintre principalii producători de anvelope Off-Highway, a pus la punct modele speciale destinate să facă față întregului sezon de iarnă. Sunt soluții gândite nu numai pentru rularea fără probleme pe suprafețe cu noroi și zăpadă, ci și pentru randament maxim în condiții normale de teren uscat, reușind să facă față unor soluri și unor aspecte tehnice complet diferite. Banda de rulare și amestecul sunt proiectate pentru a menține neschimbate caracteristicile anvelopei chiar și la temperaturi scăzute și pentru a oferi tracțiune și ținută de drum pe soluri umede, înghețate sau alunecoase.

BKT a luat în calcul toți acești factori în proiectarea gamelor sale de iarnă Earthmax SR 22, Snow Trac și Earthmax SR 42 pentru aplicații OTR și Earthmax SR 33 cu Ridemax IT 696 pentru sectorul industrial. Toate aceste soluții se remarcă prin aderență maximă, frânare optimă în orice condiții, siguranță, manevrabilitate, confort la rulare, rezistență și durabilitate. Prin urmare, sunt perfecte pentru a putea opera în condiții climatice dificile.

Anvelope de iarnă pentru aplicații OTR
Earthmax SR 22 (G-2/L-2) este o anvelopă radială All Steel proiectată în special pentru autogredere și încărcătoare care lucrează în condiții de iarnă extreme, pe zăpadă sau gheață. Această anvelopă se caracterizează printr-o tracțiune excelentă și printr-o stabilitate extraordinară. Ambele caracteristici sunt garantate de desenul lat și nedirecțional al benzii de rulare, care garantează, de asemenea, un nivel maxim de siguranță și, în același timp, mărește aderența pe teren umed și pe zăpadă. Este disponibilă momentan pe piață în trei dimensiuni diferite: 14.00 R 24, 17.5 R 25 și 20.5 R 25.

SNOW TRAC este la fel de bună. Ideală pentru miniîncărcătoare (skid steer) ce lucrează în aplicații pe șosea și în cele mai dificile condiții de iarnă, această anvelopă se distinge prin tracțiunea excelentă. Este optimă pentru operații pe zăpadă și gheață datorită desenului special al benzii de rulare, care elimină riscurile de derapare, menținând, totodată, un nivel optim de confort pentru operator în timpul conducerii vehiculului. Este extrem de durabilă și rezistentă la tăiere și sfâșiere. Este disponibilă pe piață în șase dimensiuni diferite: 16.9 – 24, 18.4 – 24, 15.5 – 25, 17.5 – 25, 20.5 – 25 și 23.5 – 25.

Seria de anvelope de iarnă OTR o încheie modelul Earthmax SR 42, special conceput pentru transport de tip ”haul train” în mine sau în aplicații de mare tonaj (pentru transportul lemnului). Amestecul benzii de rulare este studiat pentru a fi deosebit de rezistent la tăiere și la uzură și pentru a garanta siguranța în condiții climatice extrem de reci. De asemenea, desenul benzii de rulare asigură o tracțiune ridicată, performanțe înalte de frânare și conduită excelentă în curbe, chiar și pe terenuri acoperite cu zăpadă și gheață. Este prezent pe piață într-o singură dimensiune 14.00 R 25.

Anvelope de iarnă pentru aplicații industriale
Destinată vehiculelor universale, Earthmax SR 33 este anvelopă cu un desen cu blocuri caracteristic, care oferă cea mai bună tracțiune pe orice tip de suprafață, chiar și pe zăpadă sau gheață. De asemenea, se remarcă prin caracteristicile de autocurățare și stabilitate, proprietăți care asigură un ciclu de viață îndelungat și o durabilitate superioară la perforare și sfâșiere. Este disponibilă pe piață în versiunea 395/85 R 20.

În sfârșit, Ridemax IT 696, care, datorită desenului unic, oferă aderența potrivită pe șosea chiar și în condiții climatice dificile. Capacitățile optime de autocurățare și rezistența redusă la rulare completează profilul reprezentativ al acestui produs, ideal pentru aplicații de transport și aplicații municipale/de întreținere. Prezent pe piață în numeroase dimensiuni: 340/80 R 18, 300/80 R 24, 340/80 R 24, 400/80 R 24, 400/80 R 2, 440/80 R 28, 440/80 R 30, 480/80 R 30, 440/80 R 34, 480/80 R 34 și 480/80 R 38.

MEq
By MEq ianuarie 28, 2018 17:28