Bigger is better

MEQ
By MEQ iulie 23, 2016 16:37

Bigger is better

Revista+de+Unelte+si+Echipamente_37680 E cumva ultima tendinţă în sectorul utilajelor pentru exploatări miniere? Cel puţin în ceea ce-i priveşte pe principalii constructori, se pare că da. 2016 ne-a arătat asta până acum din perspectiva câtorva actori principali de pe această piaţă – Liebherr, Volvo CE sau Bell. Iar mai nou, Komatsu, prin ultima tranzacţie, în urma căreia a achiziţionat producătorul de utilaje gigant Joy Global.
Marius Iancu

Dar să mă fac mai bine înţeles. Profitând de faptul că Bauma se desfăşoară la ei acasă şi că au participat la acest târg încă de la prima sa ediţie, în 1954, cei de la Liebherr au lansat în premieră mondială primul şi cel mai mare buldozer cu transmisie hidrostatică în categoria de 70 t, PR 776. Sub sloganul „Be part of something bigger”, Liebherr şi-a asigurat atenţia tuturor prin expunerea gigantului de oţel în compania unui alt utilaj nou, excavatorul minier R9200, din categoria de 200 t. Ambele vin să completeze gama largă a celor de la Liebherr în segmentul „mining”, industrie cu care constructorul german şi-a asociat numele de jumătate de secol încoace.

Tot la Bauma au fost şi două premiere în categoria camioanelor cu şasiu articulat (ADT), iar protagoniştii au fost Volvo CE şi Bell Equipment. Producătorul sud-african Bell a adus pentru prima dată în Europa cel mai mare model al său din seria E – B60E –, dezvoltat după ce compania a identificat o nevoie tot mai mare printre contractorii ce folosesc camioane rigide în categoria de 60 t. Bell revigorează astfel acest segment şi propune un concept nou, cu două punţi, precum al camioanelor cu şasiu rigid.

Răspunsul constructorului suedez Volvo a fost cel mai mare camion articulat de pe piaţă, A60H. La 50 de ani de la fabricarea primului ADT de 10 t, Volvo inovează din nou în segmentul transportului greu de materiale, în operaţiuni heavy-duty de exploatări miniere de suprafaţă. În ultimul deceniu, camioanele articulate au tot crescut în dimensiuni, în 2016 acestea atingând borna 60. Dacă ne uităm un pic în urmă, în 2006, cel mai mic ADT îl oferea JCB (modelul 714, de 14 t), iar cel mai mare era în posesia Cat (740, de 42 t). Pe viitor, în „clubul 60 t” probabil vor mai intra şi alţii.

Însă tranzacţia anului cred că este achiziţionarea companiei americane Joy Global de către Komatsu. Într-un fel, nu mă miră, întrucât, pentru a ţine aproape de producătorul nr.1, Caterpillar, Komatsu avea nevoie să facă acest pas. Deşi oferta Komatsu de utilaje miniere mari (camioane rigide, încărcătoare frontale şi excavatoare mari) rivaliza la acest capitol cu cea de la Caterpillar, americanii mai aveau ceva: gama de excavatoare cu cabluri cu acţionare electrică (renumitele „electric rope shovels”), dragline şi instalaţii de foraj. Aici, Cat avea un singur rival pe piaţa mondială, iar acela era Joy Global, sub marca P&H. Or, odată cu trecerea Joy Global în curtea Komatsu, va fi acoperit şi acest „gap”.

Komatsu consideră că excavatoarele cu cabluri și încărcătoarele frontale super-mari Joy Global se potrivesc foarte bine cu camioanele lor electrice super-mari și vor genera sinergii în vânzări și servicii. În plus, Joy Global produce şi echipamente miniere pentru subteran, o altă zonă în care Komatsu nu era implicată. Liniile Joy Global şi Komatsu se vor integra bine şi vor concura produsele Cat şi la acest nivel. Aşadar, se observă o progresie în ceea ce priveşte dimensiunile utilajelor actuale – from big to bigger –, pe măsură de exploatările miniere sunt în creştere, iar accentul e pus tot mai mult pe eficienţă, productivitate şi reducerea costurilor de exploatare.

MEQ
By MEQ iulie 23, 2016 16:37