ASV semnează un acord de fuziune definitivă cu Yanmar

MEq
By MEq iunie 27, 2019 21:10

ASV semnează un acord de fuziune definitivă cu Yanmar

ASV Holdings, Inc., un important furnizor de încărcătoare compacte pe șenile de cauciuc (CTL) și miniîncărcătoare pe roți (SSL), a anunțat că a încheiat un acord definitiv de fuziune cu Yanmar Holdings (Yanmar). Conform termenilor acordului, aprobați de către consiliile de administrație ale ASV și Yanmar, valoarea totală a tranzacției este de 70,7 milioane USD.

Încărcătoarele compacte pe șenile și miniîncărcătoarele pe roți ASV împreună cu portofoliul de utilaje compacte ale producătorului japonez din Osaka – Yanmar – creează un furnizor global de echipamente compacte, practic fără suprapuneri în cadrul rețelei de distribuție. Baza de angajați a ASV, unitatea sa de producție și distribuție, rețeaua de distribuție internațională și lanțul de aprovizionare creează o platformă puternică pentru expansiunea nord-americană și va fi o componentă esențială a planurilor internaționale de creștere pe termen lung ale Yanmar.

Tranzacția este așteptată să se încheie în al treilea trimestru al anului 2019. Împreună cu acest acord de fuziune, una dintre filialele Terex Corporation, care deține 34% din acțiunile ASV, și-a dat acordul în favoarea fuziunii.

„Suntem încântați să anunțăm această tranzacție cu Yanmar. Pentru ASV, Yanmar este un cumpărător strategic puternic. Ne împărtășește viziunea de a furniza produse de cea mai bună calitate, valorifică moștenirea lungă a ASV și va sprijini angajații și partenerii săi de distribuție. Pe lângă maximizarea valorii pentru acționarii ASV, fuziunea va crea o platformă puternică de creștere și extindere, reunind două brand-uri de top ce împărtășesc culturi similare și creează valoare. Produsele ASV sunt complementare portofoliului de utilaje compacte Yanmar, creând o soluție completă pentru clienții actuali și viitori. Yanmar Compact Equipment își câștigă o unitate de producție în America de Nord, aici, în Grand Rapids, Minnesota și va continua să dezvolte și să inoveze în segmentul încărcătoarelor compacte pe șenile”, a comentat Andrew Rooke, președinte și C.E.O. al ASV.

„Credem că achiziția ASV va susține semnificativ oferta de utilaje a Yanmar Compact Equipment în segmentul de încărcătoare, o gamă de produse vitale pentru succesul pe piața nord-americană. Cu o forță de muncă foarte calificată și o linie de produse CTL/SSL de calitate, ASV este o soluție potrivită atât pentru Yanmar, în ceea ce privește focusul pe calitate, cât și pentru planurile noastre de creștere și extindere pe piețele din America de Nord și globală”, a afirmat Giuliano Parodi, directorul executiv al Yanmar Holdings.

MEq
By MEq iunie 27, 2019 21:10